Politic, Stiri

Andronescu şi Mihăilescu au primit aviz pozitiv pentru începerea urmăririi penale, în Comisia Juridică

Comisia juridică din Senat a dat marţi raport de admitere privind solicitarea DNA de declanşare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

cati_micky_98722800

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis, marţi, Senatului copiile celor patru volume cu actele de urmărire penală în cazul senatorilor Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu.

Senatorii PSD Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu sunt acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi, respectiv, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, în Dosarul Microsoft.

Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a declarat, după şedinţă, că decizia de avizare favorabilă a solicitării Parchetului în cazurile Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu a fost luată cu majoritate de voturi.

Boboc a anunţat că membrii Comisiei vor trimite imediat acest raport plenului Senatului pentru a fi pus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi.

De asemenea, tot pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a plenului Senatului figurează, potrivit deciziei Biroului Permanent, raportul Comisiei juridice care constată încetarea mandatului senatorului Akos Mora, găsit incompatibil de către ANI.

blank