Actualitate, Featured

ALERTĂ – CSM, lovitură pentru Kovesi: Presupusele presiuni ale șefei DNA, trimise la Inspecția Judiciară

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a votat pentru sesizarea Inspectiei Judiciare, in vederea anchetarii posibilelor presiuni pe care Laura Codruța Kovesi le-ar fi facut asupra inspectoarelor din Inspectia Judiciara in timpul Controlului de la DNA, anunță Antena 3.
Pe lângă aspectele legate de Laura Codruța Kovesi, CSM a mai sesizat Inspecția Judiciară și cu privire la inspectorul șef adjunct al Inspecției Judiciare, care ar fi avut înregistrarea de la care a pornit scandalul înainte de controlul de la DNA, dar a anunțat inspectorul șef abia la 1 septembrie.

CSM dă astfel curs unei solicitări în acest sens formulate de Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR). Potrivit unui comunicat semnat de conducerile UNJR şi AMR, procurorul inspector Mihaela Focica, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori DNA, ar fi fost supusă unor presiuni de către şefa DNA.

„Solicitarea vine ca urmare a publicării unei înregistrări ambientale a unui dialog dintre procurorul Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, şi procuroarea Mihaela Focica, procuror inspector care a făcut verificări la DNA, unde aceasta din urmă ar recunoaşte că „procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar fi făcut presiuni asupra ei în lucrarea care îi era desemnată şi în care cerceta trei procurori DNA cu privire la eventuala săvârşire de către aceştia a unor abateri disciplinare'”, arată sursa citată.

Cele două asociaţii profesionale menţionează în scrisoarea către CSM că, dacă faptele se confirmă, ele reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei justiţiei.

De altfel, în comunicat se precizează că imixtiunea este recunoscută şi definită ca atare chiar de către procurorul Gheorghe Stan în cursul respectivei conversaţii. 

„Dacă faptele menţionate în acea înregistrare se confirmă, acestea reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei justiţiei, prin imixtiuni şi presiuni ale procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, în activitatea Inspecţiei Judiciare, prin care se încalcă nu doar independenţa acestui procuror inspector, dar şi independenţa sistemului judiciar în ansamblul său’, au arătat UNJR şi AMR în scrisoarea către CSM. 

În context, UNJR şi AMR subliniază că inspectorii judiciari trebuie să acţioneze în deplină libertate şi independenţă, punctând că „imixtiunea gravă devoalată de procurorul inspector Mihaela Focica necesită o reacţie pe măsură a CSM, garantul independenţei justiţiei”. 

De asemenea, acestea cer efectuarea unei anchete, dar şi audierea în şedinţă publică a plenului CSM a tuturor persoanelor implicate şi întocmirea unui raport asumat de CSM în care să se clarifice toate aspectele menţionate în acea înregistrare.

blank