Economic

Agenţia de rating Moddy’s, previziuni optimiste pentru economia României

Reducerea deficitelor şi îmbunătăţirea creşterii economice susţin ratingul României, în pofida instabilităţii politice, dar nivelul relativ ridicat al datoriei externe şi riscul încetinirii schimburilor comerciale în regiune implică riscuri, se arată într-un raport al Moody’s.
moddys
România beneficiază din partea Moody’s de rating Baa3 cu perspectivă stabilă.
„România continuă să înregistreze creştere economică solidă, în urma exporturilor mai mari şi a cererii interne, pe fondul nivelului scăzut al inflaţiei. Cu toate acestea, creşterea lentă a creditării interne înseamnă că există un spaţiu limitat pentru intensificarea activităţilor economice”, a declarat Mathias Angonin, analist la Moody’s, într-un raport al agenţiei de evaluare financiară publicat vineri şi citat de Mediafax.
Potrivit raportului, integrarea economică treptată cu vecinii europeni continuă să crească productivitatea, pe lângă sprijinul financiar şi supravegherea politicilor de către Uniunea Europeană şi FMI.
 
Agenţia de rating anticipează că îmbunătăţirea competitivităţii, dezechilibrele macroeconomice reduse şi redresarea în curs a pieţei muncii şi a consumului intern vor avea ca rezultat o rată medie de creştere economică de aproximativ 3% în următorii câţiva ani.
În plus, reformele fiscale au ajutat România să reducă deficitul bugetar la 1,5% din PIB în 2014, comparativ cu 8,9% în 2009, Moody’s anticipând că politica bugetară va fi imună la instabilitatea politică recentă.
Moody’s notează totuşi că nivelul relativ ridicat al datoriei externe şi ineficienţa unor companii de stat implică posibile probleme pentru Guvern şi constrâng dezvoltarea infrastructurii.
 
Moody’s anticipează că ponderea datoriei publice în PIB va stagna la aproximativ 40% din PIB în următorii doi ani, luând în considerare probabilitatea scăderii în continuare a cheltuielilor, în pofida reducerilor recente de taxe.
Riscurile generate de sectorul bancar sunt reduse, în condiţiile în care calitatea activelor băncilor s-a îmbunătăţit ca urmare a scăderii creditelor neperformante, se mai arată în raportul Moody’s.
blank