Actualitate, Stiri

AFP, bilă albă pentru DNA

După un an plin de anchete penale, în România, multe vizându-i pe politicienii bogati și influenți, imunitatea de care se bucură clasa politică pare să se apropie de sfârșit. Constatarea aparține jurnalistilor AFP, care amintesc că DNA a învinuit pentru fapte de corupție, în anul 2014, 1.167 de persoane, un record în cei 12 ani de existență, relatează agenția Focus.

dna_n_08840000

Cel mai recent trofeu al procurorilor este Elena Udrea, supranumită de presă „blonda președintelui”, pentru rolul său de sfătuitoare a fostului șef de stat, Traian Băsescu, continuă articolul AFP. Elena Udrea, care a candidat fără succes la alegerile prezidențiale, de anul trecut, a fost arestată, miercuri seară, fiind implicată în scandalul de corupție legat de licențele Microsoft, în care apăruseră și numele unor politicieni de top și oameni de afaceri.

Ziariștii străini mai arată că procurorii au fost ocupați, în ultima perioadă, cu dosare grele, în care sunt acuzați foști miniștri, un judecător de la Curtea Constituțională (Toni Greblă, care, între timp, și-a dat demisia), chiar și sefa DIICOT Alina Bica. Astfel, de câțiva ani, reforma justiției din România, supravegheată de la Bruxelles, a tot slăbit imunitatea de care liderii policii păreau să se bucure, observă jurnalistii AFP, care aduc aminte de condamnarea, în 2012, a fostului premier, Adrian Nastase, primul semn că a venit timpul schimbării, în a doua cea mai săracă țară a Uniunii Europene, continuă AFP.

„Independența justiției a început să capete contur, în timpul mandatului lui Traian Băsescu, când inclusiv lideri din tabăra sa au început să fie condamnați”, susține Cristina Guseth, președintele Freedom House România.

În luna noiembrie, a anului trecut, alegătorii români, săturați de corupție, l-au votat președinte pe Klaus Iohannis, fostul primar al Sibiului, cunoscut pentru susținerea judecătorilor liberi, subliniază AFP, care arată că procurorii nu s-au limitat doar la politicieni, ci au luat în vizor inclusiv un judecător CCR și mai mulți oameni de afaceri, cum ar fi miliardarul Ioan Niculae sau proprietarul Mediafax, Adrian Sarbu.

blank