Politic

Adriana Săftoiu, replică la atacurile lui Ludovic Orban: problemă spinoasă ridicată pentru liderul PNL

Deputatul PNL Adriana Săftoiu îi dă replica liderului PNL, Ludovic Orban, cel care s-a arătat extrem de supărat de campania pornită de mai mulți grei ai PNL împotriva conducerii. Săftoiu îi transmite lui Orban că dacă tot insistă cu respectarea voinței populare, atunci ar trebui să se uite că la referendumul pentru familie nu au votat nici patru milioane de oameni, în timp ce la referendumul pentru Parlament unicameral au votat nouă milioane. Săftoiu cere ca actuala conducere a PNL să înceapă demersurile pentru implementarea acelui referendum.

”Dl Orban s-a supărat pe cei care am criticat poziția publică a PNL față de Referendum, considerat, prin vocea sa autoritară “o temă importantă” şi care definea familia, nu căsătoria. Ne-a certat că nu am criticat PSD. Putem critica şi PSD, de pildă, eu, fiindcă a organizat acest Referendum pe o temă falsă. Eu mă bucur că nu a fost validat. Dl Orban e dezamăgit că nu a fost validat. Am avut așteptări diferite. M-aș întoarce însă la voința populară, mult invocată. 
Acum, voința populară a infirmat că tema acestui Referendum a fost “o temă importantă”. În schimb, referendumul cu 300 de parlamentari si unicameralism a fost considerat atunci de dl Orban “inutil”. Inutil sau nu, atunci voința populară, respectiv 9 milioane de cetăţeni, a spus DA. După ce criteriu ținem cont de voința populară? La acest Referendum s-au pronuntat aproape 4 milioane, atunci 9 milioane. Un prim gest etic, ca să ne împăcăm: să înceapă PNL demersurile pentru punerea în aplicare a acelui Referendum semnat de 9 milioane. Din respect pentru “voința populară”.”, arată Adriana Săftoiu, pe pagina personală de Facebook.

 

 

  

 
blank