Şapte deţinuţi sunt izolaţi şi monitorizaţi medical, în prezent, la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, toţi fiind declaraţi negativ în urma testării pentru COVID-19, a informat sâmbătă Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Conform sursei citate, din considerente preventive, se va menţine măsura de monitorizare medicală.

De asemenea, arată ANP, toţi contacţii celor şapte deţinuţi sunt, în momentul de faţă, monitorizaţi din punct de vedere medical, coroborat cu aplicarea unor măsuri specifice de siguranţă internă.

″În completarea informaţiilor furnizate anterior, precizăm că rezultatele testelor efectuate pentru cei doi deţinuţi aflaţi sub monitorizare medicală/izolare în cadrul Penitenciarului-Spital Bucureşti Jilava sunt negative. Aceştia nu sunt infectaţi cu virusul COVID-19. Din considerente preventive, se va menţine măsura de monitorizare medicală”, a precizat ANP.

Citeste si...  Românii nu se sperie de Brexit. Marea Britanie, destinația preferată a emigranților

Anterior, Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţa că în secţia de izolare de la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava se află şapte deţinuţi, cinci dintre ei fiind declaraţi negativ în urma testării pentru COVID-19, pentru ceilalţi doi fiind recoltate probe, care erau în aşteptare.