Actualitate, Featured

Kovesi acuzată că încalcă Constituția

Chris Terheș, președintele Coaliției Românilor din Statele Unite ale Americii, lansează o serie de acuzații grave la adresa șefei DNA,Laura Codruța Kovesi, după ce aceasta a declarat, miercuri, că își menține poziția cu privire al cele două proiecte de Ordonanță propuse de Guvernul Grindeanu, privind grațierea unor pedepse și modificarea Codului Penal.

Chris Terheș este de părere că Laura Codruța Kovesi „încalcă principiul separației puterilor în stat și implicit Constituția”.

„Prezentă la CSM, Kovesi a spus că își menține poziția că cele două acte normative propuse de Guvernul Grindeanu – cu privire la grațiere și punerea în acord a Codurilor cu deciziile CCR – ar fi „inoportune”. Prin ceea ce face, Kovesi încalcă principiul separației puterilor în stat și implicit Constituția.

Constituția spune că „statul (român) se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”.

Această separare a puterilor înseamnă că una nu o încăleca pe alta. Kovesi, ca procuror-șef DNA, conduce o instituție care e parte a autorității judecătorești.

De partea cealaltă, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și UNICA AUTORITATE LEGIUITOARE a țării”. Parlamentul poate delega această autoritate și Guvernului, care poate da ordonanțe de urgență în anumite domenii. Astfel, Kovesi, care e parte a autorității judecătorești, aplică legea făcută de Parlament sau ordonanțele de urgență date de Guvern.

Dacă o interferență a membrilor puterii executive ori legislative asupra celei judecătorești înseamnă ingerință în justiție ori încălcarea independenței justiției, iar CSM, DNA și Inspecția Judiciară se isterizează la orice afirmație a unui om politic privind justiția că i-ar încălca independența, folosind același principiu în sens invers înseamnă că și ceea ce face Kovesi acum încalcă atributele puterii legislative.

Dacă va uitați în lege veți vedea că CSM da aviz în privință unei legi care e numai consultativ, și nu în cazul tuturor legilor, ci numai al celor care privesc justiția. Dar repet, avizul e CONSULTATIV, tocmai pentru că unică autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul.

Stat drept înseamnă că fiecare șef de instituție parte a unei puteri din stat își știe tarlaua unde poate operă. Iar acum Kovesi a trecut la vecini.

Dacă în America un procuror, care ține de puterea executivă, ar fi spus Congresului, că putere legislativă, că un proiect de lege este „inoportun” era dat de toți pereții. Aici nu că Procurorul General ia la rost Congresul, ci Congresul ia la rost Procurorul General, chemându-l la audieri”, a scris Terheș pe Facebook.

blank