Actualitate, Featured

A venit vremea ca Ion Iliescu să dea socoteală

Ion Iliescu trage ponoasele și plătește în urma deciziilor luate de propriul partid. Fostul șef al statului este unul dintre cei care se va trezi cu venituri considerabil micșorate după ce Legea privind eliminarea pensiilor speciale a fost adoptată marți, de Camera Deputaților, cu 247 de voturi ”pentru”, 21 de abţineri.

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților, pensiile speciale care vor dispărea sunt cele ale:

– parlamentarilor, pensiile judecătorilor, procurorilor;

– pensiile foștilor Președinți ai României pensiile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene;

– pensiile judecătorilor CCR pensiile membrilor Curții de Conturi;

– pensiile funcționarilor publici parlamentari pensiile corpului diplomatic şi consular pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice pensiile personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă.

Pensia fostului preşedinte Ion Iliescu a fost de 3.916 lei lunar, însă aceasta a crescut, cu 5,3% de la 1 aprilie 2018, apoi cu majorarea punctului de pensie, de la 1.000 de lei, la 1.100 de lei de la 1 iulie 2018.

Aceasta este pensie pe care o primește deoarece a muncit înainte de 1989. De asemenea, mai primește și pensia specială pentru un mandat de deputat și trei mandate de senator, cel puțin 4.600 de lei.

Cea mai mare contribuție la venitul lunar este indemnizația de fost președinte care este 75 % din salariul preşedintelui în funcţie, adică 8.367 de lei. În total, circa 18.000 de lei.

 

blank