Politic

FNSA IL AMENINTA CU GREVA GENERALA PE IOHANNIS!

Premierul Dacian Cioloş şi preşedintele Klaus Iohannis se confruntă dup presiunea străzii, cu presiunea Sindicatelor. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) ameninţă cu greva generală dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga Legea privind aprobarea OUG 35/2015, ce prevede o creştere salarială de 10%.

iohannis5_06828100

In acest sens, liderii FNSA au trimis şi o scrisoare deschisă numărului 1 în stat, pentru a-i atrage atenţia despre problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor din administraţia publică locală:

„Ȋn acest sens, sindicatele afiliate federaţiei noastre au organizat şi participat, în data de 20.02.2015, la o primă formă de protest, şi anume greva de avertisment cu întreruperea programului în intervalul orar 10.00-10.30. A urmat, în data de 30.04.2015, greva generală de o zi, la care au participat 32.000 de salariaţi din 20 de consilii judeţene, 30 de municipii, 50 de oraşe şi 2.800 primării de comune. Spre surprinderea noastră, după aceste acţiuni de protest, toate categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în sectorul bugetar au beneficiat de majorări salariale semnificative, în unele cazuri de până la 70 la sută, cu excepţia salariaţilor din administraţia publică locală”, se precizează în scrisoarea transmisă lui Klaus Iohannis.

FNSA are în componenţă sindicatele din primării, consiliile judeţene şi instituţiile subordonate acestora, de pe întreg teritoriul ţării, însumând aproximativ 40.000 de membri. Camera Deputaţilor a adoptat, în 11 noiembrie, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile tuturor bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări.

blank