Nicio săptămână fără un atentat la bancomate. Ba chiar două în decurs de o zi. Un bancomat a fost aruncat în aer, în noaptea de joi spre vineri, în Arad. Potrivit polițiștilor, două persoane mascate au folosit explozibil ca să distrugă aparatul și au fugit cu casetele de valori, în care se aflau bani.

Potrivit reprezentanților IPJ Arad, incidentul a avut loc în sediul unei bănci din oraș.

„A fost o explozie la bancomate amplasat în sediul unei bănci de pe Calea Timișorii. Au fost furate casetele de valori, în care se aflau bani”, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanții IPJ Arad.

Potrivit acestora, la furt au participat două persoane mascate.

Reprezentanții IPJ Arad susțin că încă nu se știe ce sumă de bani au reușit să fure autorii.

Totodată, un bancomat din localitatea Belint, județul Timiș, a fost distrus, vineri dimineața, în urma unei explozii, iar hoții au furat toți banii și au dispărut. Incidentul a avut loc la o oră după ce în județul Arad un bancomat a fost distrus în același mod.

Incidentul din județul Timiș a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 4.00.

„Am fost sesizați în jurul orei 4.30 că un bancomat a fost distrus prin explozie și că din el s-au furat toți banii. Nu s-a stabilit încă prejudiciul” a declaratAurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Polițiștii iau în calcul toate pistele, având în vedere că atacul din Timiș a avut loc la o oră după cel din Arad.

„Se fac cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a declarat Aurora Voicilă.

Săptămâna trecută, un bancomat aflat lângă hotel din Sinaia a fost aruncat în aer.