Volodimir Zelenski a mulţumit, duminică seară, preşedintelui Nicuşor Dan pentru claritate şi chiar a distribuit pe reţelele de socializare precizările pe care acesta le-a oferit cu privire la drona rusească ce a lovit un bloc din Galaţi.
„Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”, a transmis Zelenski, anunţând că Ucraina este pregătită să lucreze cu partenerii săi „pentru a contracara ameninţările comune şi a întări protecţia vieţii”.
Volodimir Zelenski a distribuit, duminică seară, pe reţeaua X, postarea preşedintelui Nicuşor Dan în care oferă detalii tehnice despre drona care a lovit un bloc la Galaţi şi a rănit două persoane.
Zelenski îi mulţumeşte lui Nicuşor Dan pentru clarificările privind drona care a lovit un bloc din Galaţi
„Mulţumesc pentru claritate, dragă Nicuşor Dan. Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin şi demonstrează că manipulările Rusiei nu ţin”, a transmis preşedintele ucrainean.
Acesta anunţă că „Ucraina este pregătită să colaboreze îndeaproape pentru a contracara ameninţările comune şi a întări protecţia vieţii — nu doar pentru ţara noastră, ci şi pentru România prietenoasă şi restul Europei”.
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, duminică, publicând imagini cu fragmente din drona prăbuşită la Galaţi şi cu inscripţiile acesteia, că este, fără dubiu, de provenienţă rusească.
Raportul tehnic şi toate concluziile vor fi transmise de către România structurilor specializate ale NATO şi Uniunii Europene, conform News.ro.
Şeful statului avertizează că „România nu va ignora şi nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viaţa cetăţenilor săi”.
Ulterior, Ministerul Apărării a transmis detalii din raportul tehnic cu privire la drona căzută pe un bloc din Galaţi şi a explicat faptul că a fost o dronă kamikaze, de fabricaţie rusească.
A avut o încărcătură de luptă de tip High-Explosive, de 30 de kilograme, care a explodat la impact.
Probele sunt identice cu cele ale resturilor de drone recuperate anterior de la Ceatalchioi/Tulcea, Galaţi, Grindu/Tulcea sau Luncaviţa/Tulcea.
Putin: „Cine din România spune că aceasta este o dronă rusă?”
Liderul rus Vladimir Putin a declarat vineri că este prea devreme pentru a spune dacă drona care s-a prăbuşit peste un bloc de apartamente din România era rusă şi a sugerat că ar fi putut fi o dronă ucraineană, relatează Reuters.
„Cine din România spune că aceasta este o dronă rusă?”, a întrebat Putin reporterii la o conferinţă de presă susţinută la Astana, în Kazahstan, unde este în vizită. El a spus că ştie puţine lucruri despre incident, întrucât a fost în discuţii toată ziua. „Nimeni nu poate spune care este originea unei drone până când nu se efectuează o examinare”, a spus el.
Putin a menţionat că drone ucrainene fuseseră observate anterior în Finlanda, Polonia şi în ţările baltice.
„Prima reacţie a fost exact aceeaşi ca cea din România acum: vin ruşii”, a spus Putin. „Apoi, după puţin timp, s-a dovedit că nu avea nimic de-a face cu drone ruseşti”, a adăugat el.

