Volodimir Zelenski
International

Zelenski cere Israelului să se hotărască de partea cui este

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, luni, Israelului, sa decida de partea cui se pozitioneaza, potrivit European

Pravda„Va multumesc sincer pentru Premiul pentru Democratie prin care ne-ati recunoscut lupta. Dar nu este timpul ca statul dumneavoastra sa aleaga de partea cui este? Cu lumea democratica, care lupta cot la cot impotriva unei amenintari la adresa existentei sale? Sau cu cei care inchid ochii la teroarea rusa chiar si atunci cand pretul terorii continue este distrugerea completa a securitatii globale?”, a spus Zelenski intr-o interventie in cadrul unei conferinte organizate de cotidianul israelian Haaretz.

Zelenski si-a exprimat increderea ca Israelul va oferi raspunsuri corecte la intrebarile sale, deoarece acestea nu sunt despre politica, ci despre valori.

El a reamintit, de asemenea, audientei sale ca destui parteneri deja ajuta sau ar putea ajuta la protejarea cerului ucrainean. Cu toate acestea, Israel nu este unul dintre ei. Zelenski a adaugat ca Ucraina a cerut ajutor Israelului inca din 2014.

Potrivit presedintelui ucrainean, aceasta apropiere intre Moscova si Teheran a fost posibila in urma „deciziei (israeliene) de a `nu deranja` Kremlinul” din 2014, dupa anexarea Crimeii de catre Rusia, in asa fel incat sa pastreze bunele relatii diplomatice intre cele doua tari.

De asemenea a subliniat ca ucrainenii nu vor renunta la lupta lor, pentru ca vor „lucruri simple si clare: sa-si elibereze pamantul, sa garanteze siguranta poporului lor si sa aduca pacea ucrainenilor”.

Presedintele si-a exprimat increderea ca ucrainenii vor continua sa protejeze si sa apere Ucraina si libertatea ei, precum si libertatea comuna a tuturor tarilor democratice.

„Multumesc poporului israelian pentru intelegerea si ajutorul, in special ajutorul medical, pe care le-am primit! Va multumesc voua si intregii mass media israeliene care a raspandit adevarul despre acest razboi. Multumesc tuturor oamenilor care au iesit in strada dupa ce a inceput razboiul pe scara larga, [cand] am vazut ca avem sprijin din Tara Fagaduintei. Cred ca vom vedea sprijin si pe cer”, a concluzionat Zelenski.

Discursul sau intervine cu cateva zile inainte de alegerile legislative cu rezultat incert in Israel, preconizate sa aiba loc in noiembrie.

Luni, ministrul israelian al apararii, Benny Gantz, a avut o convorbire telefonica cu omologul sau ucrainean Oleksii Reznikov, caruia i-a spus ca Israelul nu va furniza „sisteme de armament” Ucrainei, la doua zile dupa un avertisment transmis de Moscova autoritatilor israeliene pe acest subiect.

blank
blank