WhatsApp
IT&C

WhatsApp, deținut de Meta, a lansat opțiunea pentru utilizatori de a trimite videoclipuri de calitate HD. Pentru a utiliza această funcție este nevoie să urmați câţiva pași.

Mark Zuckerberg a anunțat că utilizatorii pot acum să trimită videoclipuri de calitate HD. Mai exact, utilizatorii WhatsApp vor putea să vadă la calitate HD filmările video trimise prin intermediul celei mai importante platforme de comunicare din lume.

WhatsApp anunță că a început implementarea suportului pentru video HD. Iar acesta va deveni disponibil tuturor utilizatorilor pe parcursul următoarelor săptămâni.

WhatsApp, noi schimbări. Ce se întâmplă cu videoclipurile

Aceștia vor putea trimite filmări care să fie văzute la rezoluție 720p. Până acum, WhatsApp compresa la rezoluție 480p clipurile video trimite de utilizatorii săi.

Noua facilitate va trebui, însă, să fie activată manual de utilizatori înaintea trimiterii unei filmări. La celălalt capăt, destinatarul va putea vedea eticheta HD atașată unui clip trimis în acest fel.

Calitatea redusă a filmărilor trimise prin WhatsApp se număra printre numeroasele puncte slabe ale platformei care este, cu toate astea, folosită de peste două miliarde de oameni din toată lumea.

Tot cu mare întârziere, aplicația deținută de Meta a adăugat recent și opțiunea trimiterii imaginilor la rezoluție HD. Ambele tipuri de conținut multimedia sunt trimise criptate de WhatsApp.

WhatsApp, noi schimbări. Cum utilizați noua funcţie

Pentru a utiliza această funcție, faceți clic pe pictograma atașamentului și căutați videoclipul pe care doriți să îl trimiteți în galerie.

Apoi, căutați o pictogramă „HD” în partea de sus a ecranului și selectați-o. Când faceți acest lucru, dimensiunea fișierului videoclipului va crește, confirmați apăsând „Terminat”.

În prezent, funcția pare să fie limitată la Android, fără a se spune când va fi disponibilă pe iOS. Pentru a utiliza aceste funcții, asigurați-vă că aveți cea mai recentă versiune de WhatsApp instalată pe dispozitiv.

Mark Zuckerberg a mai anunțat că utilizatorii pot acum să creeze un grup pe WhatsApp fără a avea nevoie de un nume pentru acesta.

Această funcție va fi lansată la nivel global în următoarele câteva săptămâni. Este util atunci când „trebuie să creezi un grup în grabă, sau nu ai în vedere un subiect de grup”, a spus compania. Grupurile fără nume de până la șase participanți vor fi acum denumite dinamic în funcție de cine face parte dintr-un grup, scrie techlusive.in.

blank