Vremea se încălzește, apoi se răcește accentuat.
Actualitate

Vremea se încălzește, apoi se răcește accentuat. Ploile se extind în țară până pe 20 septembrie

Primele zile ale săptămânii aduc temperaturi de până la 34 de grade în vestul țării, iar pe 9 și 10 septembrie sunt posibile valori de caniculă. Din 11 septembrie, vremea se răcește treptat, iar ploile vor cuprinde mai multe regiuni, potrivit prognozei ANM pentru perioada 7-20 septembrie.

Vremea se încălzește, apoi se răcește accentuat.  În Banat, Crișana și, pe alocuri, în Transilvania, temperaturile vor urca la începutul intervalului. Ulterior, maximele vor scădea cu mai multe grade, iar în a doua parte a perioadei vremea va fi mai apropiată de valorile normale pentru această perioadă.

Vreme călduroasă în vest, apoi temperaturi mai scăzute

În Banat, maximele vor ajunge la 33-34 de grade, iar pe 9 și 10 septembrie vremea va fi pe alocuri caniculară. Din 11 septembrie, temperaturile diurne vor coborî spre 24-26 de grade. Aversele se vor extinde în aceeași perioadă, după care vor mai fi posibile precipitații slabe.

În Crișana, temperaturile maxime vor ajunge la 30-33 de grade, cu condiții izolate de caniculă la câmpie pe 9 septembrie. Între 11 și 15 septembrie, valorile vor scădea spre 23-25 de grade. Aversele vor fi mai extinse în 11 și 12 septembrie.

În Transilvania, maximele vor urca în jurul valorii de 30 de grade pe 9 și 10 septembrie, în special în vestul și nord-vestul regiunii. Ulterior, temperaturile vor coborî la 22-24 de grade. Aversele vor fi mai extinse în 12 și 13 septembrie, iar ploi slabe sunt posibile și în zilele următoare.

Maramureșul va avea o evoluție asemănătoare. Temperaturile vor ajunge la aproximativ 30 de grade pe 9 și 10 septembrie, apoi vor scădea la 22-24 de grade. Între 11 și 12 septembrie sunt prognozate averse pe arii mai extinse.

Ploile se extind în Moldova, Muntenia și Oltenia

În Moldova, maximele vor fi de aproximativ 28 de grade pe 9 și 10 septembrie, urmând să scadă la 22-23 de grade în 12 și 13 septembrie. În a doua săptămână, temperaturile se vor menține în general între 24 și 26 de grade. Aversele vor fi mai extinse în 12 și 13 septembrie.

Pentru Muntenia, ANM estimează maxime de aproximativ 31 de grade în perioada 9-11 septembrie. Între 12 și 16 septembrie, valorile vor coborî spre 25-26 de grade. În perioada 12-14 septembrie sunt prognozate averse locale, izolat moderate cantitativ.

Vremea se încălzește, apoi se răcește accentuat.

În Oltenia, vremea va fi călduroasă între 8 și 12 septembrie, cu maxime de 30-32 de grade. Ulterior, temperaturile vor scădea la 25-26 de grade. Aversele sunt așteptate în special între 12 și 14 septembrie.

Ce temperaturi sunt prognozate la mare și la munte

În Dobrogea, temperaturile vor avea variații mai mici în următoarele două săptămâni. Pe litoral, maximele vor fi de 25-26 de grade, iar în partea continentală a regiunii vor ajunge la 27-28 de grade. Probabilitatea de averse locale va fi mai ridicată pe 13 și 14 septembrie.

La munte, temperaturile maxime vor urca până în jurul valorii de 20 de grade pe 9 și 10 septembrie. Răcirea va fi apoi accentuată, iar între 12 și 16 septembrie sunt estimate maxime medii de 12-14 grade. Aversele vor fi mai extinse în 12 și 13 septembrie, iar ploi slabe vor mai fi posibile până spre finalul intervalului.

blank