Vremea o ia razna!
Actualitate

Vremea o ia razna! Un val de aer tropical traversează România. Temperaturile vor urca brusc

Vremea o ia iarăşi razna în România! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că un val de aer tropical va traversa ţara noastră în zilele următoare. Temperaturile medii vor începe să crească treptat, însă astăzi, 6 decembrie 2022, mercurul din termometre nu va depăși 11 grade Celsius.

Vremea o ia razna! Progroza meteo ANM – marți, 6 decembrie 2022. Cum e vremea de Moș Nicolae?
Astăzi, 6 decembrie 2022, temperaturile maxime vor fi în creştere în aproape toată ţara, încadrându-se în general între 1…11 grade Celsius.

Cerul va fi noros şi temporar se vor semnala precipitaţii în nord, nord-vest şi izolat în restul teritoriului, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, exceptând nordul Moldovei, unde vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, putând favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi la munte, iar pe alocuri, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţă.

În București, de Moș Nicolae, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale. Cerul va fi noros şi trecător, dimineaţa, vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab, iar temperaturile maxime nu vor depăși 8 grade Celsius.

La munte, astăzi, cerul va fi înnorat şi vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Occidentali, apoi, treptat, şi în restul zonei montane, iar pe arii restrânse se va depune polei.

Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de ziua de ieri. Va fi 1 grad Celsius la Semenic, 2 grade Celsius la Sinaia și Predeal, 4 grade Celsius la Păltiniș și 5 grade Celsius la Stâna de Vale, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Un val de aer tropical va traversa România. Temperaturile maxime vor urca până la 15 grade Celsius
Așa cum spuneam anterior, în zilele următoare vom avea parte de o vreme neobișnuită, de variații termice de la o zi la alta și de temperaturi mult mai ridicate decât cele specifice lunii decembrie. În curând, mercurul din termometre va urca la 15 grade Celsius în unele zone din cauza valului de aer cald care va străbate România.

„La momentul acesta nu avem o situație stabilă a maselor de aer, nu se îndreaptă spre un normal al perioadei. Să nu uităm în ce lună ne aflăm. Ar trebui să fie cu mult mai rece de atât, iar dacă vom avea variații termice de la o zi la cealaltă, putem spune că, per total, în această săptămână temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal.

Vorbim de temperaturi de 10-11-13 grade chiar acum, în zona deluroasă din vest, în timp ce în jumătatea de nord a Moldovei, tot la momentul acesta, vorbim de temperaturi negative. Deci iată că în același timp, temperaturile variază foarte mult de la un punct cardinal la celălalt, de la -3 la 13 grade.

În zilele următoare, vor fi la fel variații, dar pe o advecție din ce în ce mai caldă spre finalul săptămânii, pentru că se va încălzi și în partea de sud, de sud-est a teritoriului”, a explicat meteorologul ANM Alina Șerban, potrivit Antena 3 CNN.

blank
blank