Vremea
Actualitate

Vremea azi, 6 iulie. Instabilitate termică în cea mai mare parte a țării. Se anunță ploi torențiale

Ziua de joi aduce vremea instabilă în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu ploi torențiale, care pot aduce chiar și 50 de litri de apă pe metru pătrat.

În sud-est avem o amiază caniculară, cu disconfort termic și se ating 37 de grade la umbră.

Vremea în țară! Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Atmosfera rămâne însorită și se face foarte cald. La amiază temperaturile urcă până la 37 de grade și aerul devine greu de respirat.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem soare în cea mai mare parte a zilei, însă în zonele mai înalte o să apară și câteva averse zgomotoase. Maximele trec de 35 de grade și căldura devine sufocantă la orele amiezii.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem vreme caniculară pe la câmpie și 35 de grade la Iași. În schimb, la Suceava se ating cel mult 25 de grade. Atmosfera va fi instabilă și vin mai multe reprize de ploi torențiale, însoțite de fenomene meteo severe.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș vor fi și perioade însorite, însă pe parcursul zilei apar averse abundente, cu tunete și fulgere. În intervale scurte de timp se pot strânge cantități însemnate de apă, o să cadă grindina și se vor produce vijelii.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile vestice: o să plouă destul de mult, vor fi fenomene electrice și intensificări ale vântului. Maximele ating 30 de grade în zona Banatului.

Instabilitatea persistă și în Transilvania, pe unde aversele vor lăsa în urmă peste 50 de litri de apă pe metru pătrat. În aceste condiții creste riscul de inundații.

În Oltenia vremea rămâne instabilă și joi. Vin alte ploi torențiale, cu descărcări electrice și vânt intens. E risc mare de viituri și inundații, iar grindina poate să creeze probleme.

În sudul țării vin averse care vor aduce cantități însemnate de apă într-un timp foarte scurt. Vântul prinde putere în timpul ploilor și se mențin condițiile de grindină. În Lunca Dunării se ating 35 de grade și indicele de confort termic depășește pragul critic de 80 de unități.

Vremea în București

În București avem o zi cu soare și o amiază caniculară, cu multă zăpușeală și 36 de grade la umbră. Spre seară și la noapte se adună norii și este posibil să plouă. Minima ajunge la 20 de grade.

Vremea la munte

La munte ploile vin în mai multe reprize. În perioade scurte pot aduce 50 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și descărcări electrice, căderi de grindină și rafale puternice de vânt.

Vremea pe litoral

La mare găsim vreme frumoasă, dar se face extrem de cald. Temperaturile urcă până la 34 de grade, iar disconfortul termic crește. Apa mării va avea 22-24 de grade.

blank