Actualitate

Votul din Senat pe cererea DNA de arestare a lui Dan Şova a stârnit o întreagă dezbatere pe tema Constituţiei vs. Regulamentul Senatului.

Votul din Senat pe cererea DNA de arestare a lui Dan Şova a stârnit o întreagă dezbatere pe tema Constituţiei vs. Regulamentul Senatului. Dacă cererea a fost respinsă pe baza regulamentului, potrivit Constituţiei Şova ar fi trebuit să rămână fără imunitate. Ceea ce insa nu s-a intamplat. Si asta nu pentru ca a fost miruit minute in sir de Florina Jipa, senator UNPR, ci pentru ca a avut „Dumnezeul” lui care miercuri, de Buna Vestire, a fost, se pare, pesedist !!! Liberalii au anunţat deja că vor ataca decizia la Curtea Constituţională.

Dan-SovaIn dimineata zilei de joi, 26 martie, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a comentat cazul Şova, la insistenţele jurnaliştilor. Zegrean a evitat însă să dea un verdict clar, evitând o antepronunţare în cazul în care speţa va ajunge pe masa judecătorilor constituţionali.

„Nu pot să spun dacă e o încălcare a Constituţiei. Am înteles că vor să vină la noi să ne întrebe şi o să ziceţi că m-am antepronunţat. Noi suntem 9, nu sunt şeful CCR, ci preşedintele CCR, nu pot impune nimic. Nu pot să vă spun acum, că am văzut că va fi sesizată Curtea”, a declarat Zegrean.
Întrebat dacă i se pare normal ca parlamentarii să respingă cererile DNA, preşedintele CCR a declarat: „Până la urmă este dreptul lor să admită sau să respingă. Este o cerere, la o cerere trebuie să dai un răspuns.”

Întrebat dacă ar trebui să prevaleze Constituţia în faţa altor legi, Zegrean a afirmat: „Categoric, da!”

La insistenţele jurnaliştilor, preşedintele CCR a reafirmat că nu poate să dea un verdict. „Ce vreţi să vă spun, că au încălcat Constituţia? Nu pot să vă spun nimic. Sunt sigur că vor ajunge la noi şi nu pot să vă spun acum. Spune în lege că nu avem voie să dăm consultanţă”, a declarat Zegrean, la o zi dupa ce si Florina Jipa, senatoarea cu mirul la purtator, le replicase iritata jurnalistilor aflati in Parlament : „hai mai lasati-ma cu Constitutia”!

Curtea Constituţională poate fi sesizată şi pentru lipsa unei hotărâri a Parlamentului, a mai declarat preşedintele CCR, întrebat despre votul din Senat în cazul cererii DNA de avizare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova, vot care nu a fost urmat de emiterea unei hotărâri.
Votul care a respins cererea DNA de arestare a lui Dan Sova a avut loc in aceeasi zi in care fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov, a fost retinut chiar de ziua sa de nastere.

blank