Volodimir Zelenski
International

Volodimir Zelenski declară nule decretele prin care Vladimir Putin a anexat teritoriile Ucrainei

Volodimir Zelenski a anunțat că a semnat un decret care prevede că toate documentele emise de liderul de la Kremlin și care au adus la anexarea teritoriilor Ucrainei sunt nule. El a anunțat că nu vor exista niciun fel de negocieri cu Vladimir Putin.

Volodimir Zelenski a emis un decret prin care declară nule toate actele prin care Vladimir Putin a dispus anexarea celor patru regiuni ale Ucrainei.

„Am semnat un decret care desemnează drept nule şi neavenite toate decretele preşedintelui Federaţiei ruse (Vladimir Putin n.r.) şi toate actele adoptate pentru implementarea acestor decrete în tentativa de anexare a teritoriului nostru din 2014 şi până azi. Orice decizii ruseşti, orice tratate prin care încearcă să ne confişte pământul sunt fără valoare“, a anunțat Volodimir Zelenski.

Fără negocieri cu Putin

Vladimir Putin a promulgat anexarea a patru regiuni ucrainene şi a semnat decrete prin care îi numeşte în mod oficial la conducerea acestora pe liderii pe care Moscova i-a instalat deja. Este vorba practic despre anexarea ilegală a regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporijie, în care se vor aplica de acum înainte constituția și celelalte legi ale Rusiei. Gestul liderului de la Kremlin este o încălcare flagrantă a normelor de drept internațional.

Preşedintele ucrainean a semnat marţi un alt decret în care este menționat, negru pe alb, că nu vor exista niciun fel de negocieri cu Vladimir Putin, dar ar putea fi posibile în viitor discuții cu Rusia.

„Vladimir Putin nu ştie ce sunt demnitatea şi onestitatea. Prin urmare, suntem dispuşi la un dialog cu Rusia, dar cu un alt preşedinte al Rusiei“, a spus Volodimir Zelenski.

Eliberarea Ucrainei

Zelenski a anunțat și că soldații ucraineni își continuă lupta, fiind doar o chestiune de timp până ce Rusia se va retrage definitiv din Ucraina. Astfel, Kievul a anunțat că armata sa a recucerit două orașe din sudul regiunii Herson.

Volodimir Zelenski a publicat și imagini din oraşul Lîman, din regiunea Donețk, recucerit de armata ucraineană din mâinile rușilor. Acesta a fost pus la pământ.

„Toate bazele vieţii au fost distruse aici. Ruşii o fac peste tot în teritoriile pe care le acaparează Acest lucru poate fi oprit doar într-un singur fel: eliberarea Ucrainei“, a mai spus liderul de la Kiev, potrivit news.ro.

blank