Vladimir Putin
International

Vladimir Putin trimite la război încă 150.000 de ruși. Anunțul oficial al Kremlinului

Dictatorul Vladimir Putin a semnat un decret privind serviciul militar din Rusia, potrivit căruia 150.000 de ruși vor fi recrutați până pe 15 iulie 2024.

Vladimir Putin a semnat decretul privind proiectul de primăvară pentru serviciul militar din Rusia, prin care 150.000 de ruși cu vârste până în 30 de ani vor fi înrolați în armată, până la 15 iulie 2024, scrie TASS, care citează un document emis de Kremlin.

Decizia dictatorului rus vine în contextul în care peste 500.000 de ruși au fost omorâți sau răniți în războiul declanșat de Putin în Ucraina în urmă cu mai bine de doi ani.

Sunt recrutați toți rușii eligibili între 18 și 30 de ani

Potrivit noilor reguli, în vigoare de la 1 ianuarie 2024, recrutarea va implica persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, cu excepția celor care au împlinit 27 de ani înainte de sfârșitul anului 2023 și a celor care au 28 sau 29 de ani sau sunt în rezervă.

„Decret prin prezenta efectuarea recrutării cetățenilor ruși cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, neîn rezervă și eligibili pentru recrutare, între 1 aprilie și 15 iulie 2024, în cantitate de 150.000 de persoane”, se arată în decret.

blank