Vladimir Putin
International

Vladimir Putin și construcția noii sale lumi

Președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat că misiunea țării sale este de a construi „o lume nouă”, el acuzând „hegemonia” occidentală și prezentând asaltul din Ucraina în această perspectivă și nu în cea a unui „conflict teritorial”.

Vladimir Putin, un nou discurs anti-Occident. „Ne confruntăm în esență cu sarcina de a construi o lume nouă”. A declarat președintele Rusiei în cadrul forumului politic de la Valdai din Rusia, denunțând „aroganța” occidentalilor de după prăbuşirea URSS.

„Statele Unite și sateliții lor au pornit pe calea hegemoniei”, a insistat șeful statului rus, care consideră că „Occidentul are întotdeauna nevoie de un inamic împotriva căruia lupta se justifică prin forță și expansionism”.

Ofensiva rusă în Ucraina nu este, așadar, potrivit lui Putin, „un conflict teritorial”, ci un eveniment care trebuie să determine „principiile pe care se va baza noua ordine mondială”.

„Nu avem niciun interes să recuperăm teritorii”, a asigurat președintele rus, care a revendicat totuși în septembrie 2022 anexarea a patru regiuni ale Ucrainei, după cea a Crimeei din 2014.

Vladimir Putin vizează o nouă lume

Vladimir Putin a acuzat, de asemenea, Occidentul că demonizează China și „creează un mediu ostil pentru musulmani”. „Ei încearcă să dea o imagine de duşman tuturor celor care nu sunt gata să urmeze elitele occidentale”, a mai spus el.

Vladimir Putin

El a estimat că vremurile în care Occidentul își putea dicta voința altor țări, ca în timpul colonialismului, au „dispărut de mult timp” și nu se vor mai întoarce „niciodată”.

Putin a mai afirmat că Rusia vrea să trăiască într-o „lume deschisă”, în care relațiile internaționale sunt eliberate de „logica de bloc” și se bazează pe „soluții colective”.

Rusia denunță de ani de zile extinderea NATO, pe care o consideră o amenințare existențială. Moscova a explicat în special asaltul asupra Ucrainei prin dorința acestei țări de a adera la Alianța Atlantică.

Ucraina, la rândul ei, apreciază că Rusia a declanșat un conflict de natură imperialistă pentru a acapara teritorii de la ea și că amenință întreaga Europă.

După mai bine de un an și jumătate de lupte în Ucraina și de sancțiuni, Putin a considerat că Rusia reușește să facă față costurilor ofensivei sale militare.

„Până acum ne descurcăm bine. Am motive să cred că vom fi în măsură să facem față și în viitor”, a spus el.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA

blank