Vladimir Putin
International

Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au făcut echipă într-un meci de hochei

Președinții Rusiei și Belarusului, Vladimir Putin și Alexander Lukașenko, au jucat un meci de hochei pe gheață la Sankt Petersburg. Partida a urmat unei discuții între cei doi, în cadrul căreia liderul de la Minsk a ținut să-i mulțumească pentru sprijin omologul său rus.

Vladimir Putin și Alexander Lukașenko, la un meci de hochei liderul rus și Lukașenko au făcut parte din „echipa albă”, care a jucat împotriva „echipei roșii”.

Vladimir Putin a marcat 7 puncte, Aleksandr Lukașenko – 2, iar fiul acestuia din urmă, care are 17 ani, a înscris 4.

Ca de obicei, liderul de la Kremlin a purtat echipamentul cu numărul 11, iar omologul belarus a avut numărul 1.

Echipa lor a învins cu 18 la 7.

Echipele au fost completate de jucători profesioniști de hochei.

Discuții Vladimir Putin – Aleksandr Lukașenko

Partida de hochei a urmat unei discuții dintre cei doi lideri de stat. Lukașenko s-a aflat în Rusia pentru un acord în vederea unor exerciții militare comune.

El a ținut să-i mulțumească lui Putin pentru că a ajutat Belarus în contextul sancțiunilor pe care i le-a impus Occidentul, sancțiuni pe care le-a catalogat ca fiind „prostești”.

„Sunt foarte recunoscător, în primul rând dvs personal, pentru tot ce ați făcut pentru Belarus”, i-a transmis Lukaşenko lui Putin.

blank