Vladimir Putin
International

Vladimir Putin, dispus să negocieze cu Occidentul. Kremlinul impune propriile reguli

După ceremonia de învestire pentru al cincilea mandat, Vladimir Putin a declarat că Federația Rusă este deschisă în fața negocierilor cu statele occidentale în chestiuni de securitate și stabilitate strategică. Totodată, liderul de la Kremlin a pledat pentru o reașezare a ordinii mondiale.

Vladimir Putin lasă ușa deschisă occidentului

„Noi nu respingem dialogul cu ţările occidentale. Depinde de ele (…). Intenţionează să încerce în continuare să frâneze dezvoltarea Rusiei, să continue politica de agresiune şi presiunea care nu a încetat ani la rând împotriva ţării noastre, ori să caute căi de cooperare şi pace?”, a declarat Vladimir Putin.

Cel mai longeviv președinte rus a mai precizat că Federația Rusă este dispusă să se așeze la masa negocierilor, dar nu în fața unor parteneri „aroganți”. Negocierile nu ar trebui să se desfășoare de pe o poziție de forță. Iar tot ceea ce înseamnă aroganță, vanitate sau exclusivitate personală nu vor fi tolerate de Rusia.

Cel mai longeviv președinte rus post-sovietic

„Am fost şi suntem deschişi consolidării bunelor relaţii cu toate ţările care văd în Rusia un partener fiabil şi onest. Iar aceasta este efectiv majoritatea mondială”, a adăugat Vladimir Putin. În privință schimbării ordinii mondiale, liderul rus pledează pentru „formarea unei lumi multipolare și a unui sistem de securitate echitabil și indivizibil.

Prăbușirea Uniunii Sovietice din decembrie 1991 a marcat trecerea de la o lume bipolară, unde URSS și SUA și-au împărțit hegemonia, la un sistem unipolar, unde toată puterea a revenit Statelor Unite. În prezent hegemonia mondială este împărțită între Statele Unite și a doua economie a lumii, China.

Vladimir Putin pledează pentru rescrierea ordinii mondiale

Președintele Vladimir Putin a subliniat că securitatea poporului rus este o linie roșie peste care nu poate trece. Liderul rus i-a amintit pe eroii căzuți la datorie pe frontul din Ucraina. La începtul acestei săptămâni, Putin a ordonat forțelor armate ruse să inițieze aplicații și exerciții militare cu arme nucleare tactice, în apropierea graniței cu Ucraina.

blank