Vladimir Putin
International

Vladimir Putin a luat decizia finală! Toată Rusia trebuie să știe. S-a dat ordin

Vladimir Putin a luat decizia ce ar trebui să salveze Rusia, aflată acum pe marginea prăpastiei. Cine este omul în care liderul de la Kremlin îşi pune toată încrederea şi care este planul acestuia?

El ar fi persoana în care Vladimir Putin şi-a pus toată încrederea pentru a salva Rusia de la faliment!

El este mâna dreaptă a lui Vladimir Putin! Liderul de la Kremlin i-a ordonat să rescrie regulile comerţului internaţional al Rusiei

Este vorba despre economistul Maxim Oreşkin (39 de ani), fost ministru al Dezvoltării şi consilier al preşedintelui Rusiei începând din anul 2020.

Educat la şcolile de elită din Rusia, Maxim Oreşkin a trecut prin diferite bănci de investiţii, lucrând la Rosbank sau la sucursala din Moscova a băncii franceze Crédit Agricole, dar şi la Institutul de Stat Vtb. La numai 34 de ani, el a devenit ministru al Dezvoltării.
Vladimir Putin
Vladimir Putin i-a cerut să reorienteze sistemul de producţie şi financiar, să înveţe să tranzacţioneze fără valute occidentale şi să împingă ţara în braţele Chinei.

Maxim Oreşkin a pus la cale un plan privind crearea de platforme paralele de compensare şi decontare în Rusia şi China, astfel încât cele două ţări să poată face comerţ cu ruble şi cu yuani, notează Mediafax.

Anul acesta, pe 9 mai, preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care Maxim Oreşkin a devenit „şeful grupului de lucru interdepartamental” creat pentru a da o replică la sancţiunile dure impuse de Occident împotriva Rusiei, dar şi pentru a rescrie regulile comerţului cu ţările „neprietenoase”, în special cu Uniunea Europeană, şi cu „prietenii”.

China ar trebui să devină principala destinaţie de export şi sursă a importurilor ruseşti
Decretul lui Putin, semnat luna aceasta, menţionează „elaborarea unui plan de formare a infrastructurii de plăţi internaţionale cu partenerii comerciali ai ţărilor prietene”, dar şi „determinarea procedurii de decontare a elementelor financiare în ruble sau monede internaţionale”.

Cu ţările prietene, care nu au criticat la ONU invazia din Ucraina, cum sunt China şi India, ar trebui dezvoltate „mecanisme de compensare”, se mai arată în documentul respectiv.

„În următorii doi ani, China va fi principala destinaţie de export şi sursă a importurilor ruseşti.

Acest lucru va permite Chinei să stabilească yuanul ca monedă regională a Eurasiei de Nord, chiar înainte ca acesta să devină complet convertibil pe piaţa valutară”, este de părere Alexander Gabuev, de la Institutul Carnegie pentru Pace Internaţională.

Totul va duce la o „balcanizare a sistemului valutar global”, în care nici măcar hegemonia dolarului american şi a monedei euro nu va fi mai presus de suspiciune.

blank