Vladimir Putin
International

Vladimir Putin a fugit de haosul mobilizării la cabana sa în nordul Rusiei. Face masaj de înfrumusețare

Vladimir Putin a părăsit Moscova și a plecat în vacanță chiar în timp ce posturile de televiziune difuzau declarația sa prin care decretal mobilizarea parțială a rezerviștilor. Mai multe surse au indicat faptul că Putin s-a retras la reședința sa de pe malul Lacului Valdai. Aceasta în vreme ce rușii sunt puși să privească imagini înregistrate anterior, care dau impresia că Putin are activități la Kremlin.

Mai multe surse independente au confirmat că Vladimir Putin a părăsit Moscova și a plecat într-o vacanță de o săptămână. S-a întâmplat chiar în timp ce pe posturile de televiziune rusești era difuzat discursul său cu privire la mobilizarea parțială a rezerviștilor.

Videoclipul lui Putin care anunță mobilizarea parțială a fost lansat la opt dimineața, dar este aproape sigur că a fost preînregistrat pentru că președintele rus de obicei doarme la acea oră.

Mai târziu în acea zi, Putin a fost filmat într-o călătorie la Veliky Novgorod, unde a vizitat o școală tehnică și a asistat la un concert. Imediat după concert, potrivit unor surse din cercul apropiaților săi, Putin a decis să ia o pauză și să plece în vacanță, pentru cel puțin o săptămână.

Potrivit presei independente din Rusia, în timp ce rezerviștii și tinerii ruși se înghesuiau la granițe, încercând să scape de mobilizare, Vladimir Putin se odihnea pe malul Lacului Valdai, într-una din reședințele sale luxoase.

El este așteptat să revină în public, la Moscova, abia în a doua parte a săptămânii viitoare. Pentru joia viitoare, când se așteaptă să revină, Vladimir Putin are programată o vizită într-o mare regiune industrială.

Vladimir Putin lipsește de la Moscova

Vladimir Putin nu a fost prezent la manifestarea de susținere a referendumurilor de anexare a celor patru regiuni ocupate din Ucraina. Deși prezența lui era așteptată, așa cum s-a întâmplat și la precedentul miting, de susținere a războiului, din primăvară, Putin nu a mai apărut în centrul Moscovei.

În schimb, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele a avut de rezolvat „afaceri la Kremlin”.

Surse de la Kremlin spun că în zilele următoare, serviciul de presă va da publicității imagini cu Vladimir Putin despre care se crede că au fost înregistrare dinainte. El va fi prezentat în compania unor asociați, la diferite întâlniri. Aceasta deoarece Moscova vrea să creeze impresia că Țarul de la Kremlin lucrează continuu.
Vladimir Putin
Duma de Stat discută joi anexarea regiunilor ocupate din Ucraina

De menționat că tot joi, ziua în care se așteaptă ca Vladimir Putin să revină, Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, intenționează să dezbată proiectele de lege privind anexarea provinciilor Lughansk, Donețk, Zaporojie și Herson la Rusia.

Odată aceste provincii anexate, chiar dacă nici o ţară nu va recunoaşte anexarea, Rusia ar putea declara război pretextând că forțele ucrainene s-ar afla pe un teritoriu rusesc. Astfel, în viziunea lui Vladimir Putin, ar putea fi declanșată mobilizarea generală și trimiterea unor contingente mai mari de trupe care să lupte pe fronturile ucrainene.

blank