Vladimir Putin
International

Vladimir Putin a dispărut?! Putin nu este Putin cel adevărat. Experții japonezi aruncă bomba

În ultima vreme s-a vorbit tot mai mult despre Vladimir Putin și aparițiile sale. Mulți au sugerat că președintele rus ar folosi dubluri în diferite discursuri. Astfel, experții japonezi au ajuns la o concluzie neașteptată.

Adevărul despre Vladimir Putin! Așadar, experții japonezi în recunoașterea facială și identificarea vocii au ajuns la o concluzie surprinzătoare. Potrivit acestor informații, președintele rus are, cel mai probabil, cel puțin două dubluri.

Experții japonezi au analizat diferite discursuri cu ajutorul tehnologiei moderne bazate pe inteligență artificială, a scris Anton Gerashchenko pe X. Acesta este un consilier al ministrului afacerilor interne al Ucrainei.

Vladimir Putin ar folosi dubluri în discursurile sale

Analiza a plecat de la identificarea „adevăratului” Putin, stabilindu-se că liderul rus a participat la parada militară care a avut loc în Piața Roșie în mai 2023. După ce au comparat trăsăturile faciale ale acestui Putin cu cel care a traversat Podul Crimeei cu o mașină Mercedes în decembrie 2022, experții japonezi au găsit similitudini în proporție de doar 53%.

Mai mult, o asemănare și mai mică a fost găsită între „Putin de la paradă” și personajul care a vizitat orașul ucrainean Mariupol în martie 2023. Este vorba despre un procentaj de doar 40%.

Știrile de la televiziunea rusă de stat l-au arătat pe acest Putin conducând prin orașul ruinat. Acesta ar fi turul șantierului unui complex de apartamente. Mai mult, ar fi vorbit cu rezidenții și a vizitat ceea ce se presupune a fi un apartament cu trei camere în timp ce dădea instrucțiuni vice-prim-ministrului Marat Khusnullin.

Potrivit experților japonezi, asemănarea dintre trăsăturile feței lui Putin din Mariupol și Putin de pe Podul Crimeei a fost de doar 18%. Anton Gerashchenko a subliniat că specialiștii au folosit inteligența artificială în analiza lor.

Concluzia lor a fost următoarea. Analiza „indică în mod clar” probabilitatea existenței a cel puțin două dubluri ale lui Putin.

Un înalt comandant militar a vorbit despre starea de sănătate a președintelui rus

În altă ordine de idei, Oleksi Danilov, secretarul Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei a vorbit vineri, pe 27 octombrie, despre starea de sănătate a președintelui rus. Acesta a spus, de asemenea, ce s-ar schimba, teoretic, după dispariția liderului de la Kremlin.

Într-un interviu acordat portalului Focus, Danilov a spus că Putin „nu a fost niciodată sănătos”. Totodată, a asigurat că moartea sa este doar o „chestiune de timp”.

„Mai devreme sau mai târziu, toată lumea va merge în lumea cealaltă. Și Putin de asemenea. Marea majoritate a oamenilor noștri, dacă nu 99,9%, își doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil”, a declarat el.

blank