Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a apărut luni în public după o absență de peste o săptâmână, care a alimentat numeroase zvonuri și speculații, relatează AFP.
Președintele rus, Vladimir Putin, a apărut luni în public, în apropiere de Sankt-Petersburg, după o absență de zece zile, potrivit Agerpres. Absenţa sa suscitat un torent de zvonuri și speculații, mergând de la starea sa de sănătate și nașterea unui copil cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, până la o lovitură de stat la Moscova, relatează AFP.
Șeful statului rus (62 de ani) a apărut mai degrabă palid la o întâlnire cu omologul său din Kârgâzstan, Almazbek Atambiev, într-unul saloanele Palatului Constantin, în apropiere de Sankt-Petersburg, după cum relatează corespondentul agenției franceze de presă la fața locului.
Putin a calificat drept ‘bârfe’ zvonurile care au circulat pe durata absenței sale de zece zile, adăugând că ‘ar fi plictisitor’ dacă nu ar exista ‘bârfele’ din media. La prima sa apariție în public după această absență mult comentată, în cadrul unei întâlniri cu omologul său kârgâz, Putin a declarat: ‘Ar fi plictisitor dacă nu ar exista bârfe’.
Și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, bombardat săptămâna trecută cu întrebări legate de toate zvonurile care au circulat pe seama dispariției lui Vladimir Putin, s-a lansat în tot felul de ironii. ‘În regulă, ați văzut cu toții un președinte paralizat, sechestrat de generali și care a venit cu avionul din Elveția, unde a născut chiar el?’, a declarat Peskov în fața presei. ‘Nu vom mai vorbi despre acest subiect, totul este în regulă’, a adăugat el.
Președintele Kârgâzstanului a declarat, la rândul său, că liderul rus se simte foarte bine, încercând să risipească toate zvonurile privind starea de sănătate a acestuia, relatează RIA Novosti.
‘Vladimir Vladimirovici m-a plimbat pe aici. Aceasta ca să nu mai existe zvonuri despre starea sa de sănătate’, a șeful statului kârgâz. ‘El nu numai că merge, ci și gonește în viteză plimbându-și oaspeții’, a punctat el.
De la dispariţia lui Putin, în presa elveţiană s-a vehiculat că liderul de la Kremlin s-ar afla în Ticino, acolo unde presupusa lui iubită, gimnasta Alina Kabaeva, ar fi adus pe lume o fetiţă. Kremlinul a negat zvonurile.
Înainte de această apariţie, Putin nu mai fusese văzut în public de 10 zile, de la întâlnirea cu premierul italian Matteo Renzi.