Politic, Stiri

Viorel Hrebenciuc, arestare. Care sunt paşii pentru încuviinţarea cererii DNA. Reacţia Camerei Deputaţilor

DNA cere încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam. Cei doi vor ajunge după gratii dacă plenul Camerei Deputaţilor va decide, prin vot, să dea curs cererii DNA.

vot_plen_24635800

Potrivit Constituţiei, deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. „Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în legea fundamentală.

Procedura privind votul din Camera Deputaţilor este prevăzută în Regulamentul de funcţionare al acestui for:

– Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie se adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor de către ministrul justiţiei.

–  Preşedintele Camerei aduce la cunoştinţă deputaţilor cererea, în şedinţă publică, după care o trimite de îndată Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi spre examinare, care va stabili, prin raportul său, dacă există sau nu  există motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărârea comisiei se adoptă, în cel mult 5 zile de la sesizare, prin votul majorităţii membrilor acesteia. Votul este secret.

– Ministrul justiţiei va înainta Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi toate documentele pe care aceasta le solicită; în caz de refuz comisia se va adresa Camerei Deputaţilor, prin intermediul Biroului permanent, pentru a hotărî cu privire la acest refuz.

– Cererea , împreună cu raportul comisiei, se înaintează grupului parlamentar din care face parte deputatul în cauză. Grupul îşi va exprima punctul de vedere cu privire la cerere într-un raport scris, în termen de 5 zile de la data sesizării grupului.

– Raportul comisiei împreună cu raportul grupului parlamentar se înaintează Biroului permanent şi se supun dezbaterii şi aprobării Camerei Deputaţilor.

– Camera Deputaţilor se va pronunţa asupra măsurii în cel mult 20 de zile de la sesizare, cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

Toate cererile privind ridicarea imunităţii parlamentare se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi.

Secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici, a declarat, vineri, că solicitarea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam nu a ajuns la Parlament, scrie stiripesurse.ro.

Potrivit lui Nicolae Mircovici, exista slabe sanse sa se convoace de urgenta o sedinta a Camerei in weekend, astfel incat cel mai devreme solicitarea DNA ar putea sa intre in Parlament lunea viitoare.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis, vineri, Procurorului general al României, cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a deputaţilor:

ADAM IOAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi constituire a unui grup infracțional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă

HREBENCIUC VIOREL pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență şi instigare la folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

blank