Fost ministru al Muncii în mandatul de premier al lui Florin Cîţu, Violeta Alexandru a comentat pe pagina sa de Facebook criza politică prin care trece România, după demiterea guvernului prin moţiune de cenzură.

Violeta Alexandru este sigură că nu se va putea reface coaliţia de guvernare formată din PNL, USR şi UDMR, în condiţiile în care primele două partide, prin reprezentanţii lor, şi-au aruncat numeroase acuzaţii în ultimele luni.

„Acum, sincer, chiar doriţi să ne păcălim singuri, să ne amăgim? Avem timp? E momentul, cu ambulanţele transportând bolnavii şi staţionând cu orele în curtea spitalelor ca să se elibereze un loc pentru internare, să analizăm când i-a trimis D. Cioloş SMS-ul lui F. Cîţu şi ce i-o fi răspuns acesta, dacă i-a răspuns? Groaznic trebuie să fie pentru un doctor să decidă pe cine internează şi pe cine nu, în condiţiile în care nu mai sunt locuri. Deja întreţinerea e mai scumpă şi nici nu am intrat în iarnă. Şi noi ne certăm, împingem lucrurile spre variante groaznice, avem orgolii. Putem să cerem la nesfârşit public #faraorgolii. De fapt, avem”, scrie deputatul PNL Violeta Alexandru pe Facebook.

Violeta Alexandru: „În lunile următoare România va fi aruncată în braţele populiştilor”

Deputatul susţine că preferă să accepte realitatea decât să se păcălească singură: „Nu se va reface coaliţia. S-a terminat”.

„Să zicem că s-ar întâmpla ceva extraordinar şi stabilizăm lucrurile. Şi dacă apucăm să schiţăm, să propunem ceva reforme – nu se vor putea implementa pentru că nu mai există, după cât am atacat USR, după cum încercăm să ne convingem asupra situaţiei create, un sprijin solid, pro-reforme în Parlament (decât cu PSD; PNL va plăti un cost enorm pentru această mişcare care se va vedea, oricât am ascunde). Şi, cel mai grav, nici nu mai au oamenii încredere. Vor pune la îndoială eficienţa oricărei propuneri. Cu o societate care nu mai are încredere în tine, cu greu mai faci treabă sau mai iei măsuri corecte. Pe fondul a ceea ce se anticipează în lunile următoare, pare că România va fi aruncată în braţele populiştilor. Nu voi rămâne tăcută, supusă, în faţa acestui previzibil scenariu. Ca să vezi că, de fapt, nu este totul despre bani, acces la putere şi la resurse. Este şi despre ce societate vei conduce”, adaugă deputatul PNL.