Înfruntări între grupuri rivale de deţinuţi s-au soldat cu violenţe soldate cu 58 de decese la o închisoare din Guayaquil, în Ecuador, în acest weekend, a anunţat poliţia ecuadoriană, potrivit AFP.
Generalul Tannya Varela a declarat într-o conferinţă de presă că înfruntările începute vineri s-au soldat cu violenţe cu 58 de morţi şi 12 răniţi.
Intervenţia poliţiei pentru restabilirea ordinii în închisoare “a salvat vieţi”, a afirmat şi Pablo Arosemena, guvernatorul provinciei Guayas.
La 28 septembrie, 119 persoane au murit în închisoarea Guayas 1, cel mai grav bilanţ al unor violenţe într-o închisoare din Ecuador şi printre cele mai grave din America Latină. Unii deţinuţi au fost dezmembraţi sau arşi în timpul violenţelor dintre grupuri legate de traficanţii de droguri.
În închisoarea din Guayaquil, cu o capacitate de 5300 de locuri dar în care se află 8500 de deţinuţi, au mai avut loc violenţe şi după masacrul din septembrie, de atunci până în această săptămână fiind ucişi încă 15 deţinuţi.