Uniunea Europeană și-a păstrat unitatea și a învins, iar George Soros a pierdut, scrie Viktor Orban ca răspuns la un editorial al miliardarului. Ar fi timpul ca europenii să îl trimită, în sfârșit, acasă, a mai scris premierul Ungariei, după ce țara sa și Polonia au ajuns la un acord privind bugetul UE și fondul european de relansare economică, potrivit Budapest Times.

“Soros varsă lacrimi de crocodil și, deși acest lucru nu va restitui banii pe care speculatorul i-a furat de la milioane de oameni, familii și compani, este o mică satisfacție”, a scris Orban într-un text transmis agenției MTI.

„Cel mai corupt om și cea mai coruptă rețea din lume” au motive întemeiate de dezamăgire, deoarece Europa nu s-a predat, iar planul grandios al lui Soros a fost suspendat de Consiliul European, a adăugat el.

În centrul atenției se află acum resursele bugetare, fondul de redresare și cine are acces la ce și cum, a spus prim-ministrul, adăugând că fondurile UE au fost păstrate până acum sub strictă supraveghere europeană de mai multe partide din toate statele membre.

„Problema aici este despre altceva”, iar miza adevărată a summitului UE de la Bruxelles de joi săptămână a fost cine va guverna Europa în viitor, a adăugat el.

„Va fi guvernată Europa de guvernele alese de cetățenii statelor membre și de Consiliul sau va reuși Soros să construiască o nouă structură de putere?”, a scris Orban.

Premierul Ungariei susține că această structură de putere cuprinde o „rețea de ONG-uri care diseminează idei liberale, post-naționale și post-creștine, împreună cu mass-media de stânga și de dreapta care le difuzează și le întărește ideile; un grup semnificativ de europarlamentari; trimișii lui Soros aduși la Comisie și un așa-numit mecanism al statului de drept care le leagă pe toate ”.

Din fericire, în ultimul moment, guvernele europene „și-au venit în fire”, au citit rapoartele privind statul de drept pe care, susține Orban, Soros și prim vicepreședintele CE Frans Timmermans le-au dictat comisarului european pentru Justiție Vera Jourova și, brusc, toată lumea a înțeles că verdictul a fost deja pronunțat înainte de proces.

Viktor Orban a adăugat că decizia Consiliului European de săptămâna trecută a fost o declarație deschisă de opoziție la „încercarea lui Soros de a prelua puterea”. Chestiunile politice nu pot fi legate de problemele financiare, criteriile subiective nu pot sta la baza deciziilor financiare și „procedura legală prevăzută în Tratatul Uniunii Europene nu poate fi aplicată în modul în care vrea Soros”, a spus el.

„Nu există niciun motiv ca noi, europenii, tolerăm ca un speculator american să construiască și să cumpere un sistem de influență al UE cu bani americani”, a continuat Orban.

„Este timpul să punem capăt călătoriei europene a lui George Soros”, a conchis el.

Polonia şi Ungaria au ajuns joi la un compromis cu Uniunea pentru a debloca fonduri europene de 1.800 de miliarde de euro, reprezentând bugetul multianual al Uniunii Europene şi planul de redresare economică după criza coronavirusului, după ce au blocat aceste fonduri din cauza condiționării lor de respectarea statului de drept.