Actualitate, Featured

Viktor Orban este de părere că alegerea lui Timmermans la şefia Comisiei UE ar fi o mare greseală

Premierul ungar Viktor Orban a calificat duminică drept o „greşeală istorică” planul preşedintelui Consiliului European Donald Tusk de a-l propune pe olandezul social-democrat Frans Timmermans pentru şefia Comisiei Europene în cadrul summitului UE de duminică, de la Bruxelles, relatează Agerpres.

Şefii de stat şi de guvern din cele 28 de state UE vor încerca în cadrul summitului de criză de la Bruxelles să-şi depăşească disensiunile pentru a-l desemna pe noul şef al Comisiei Europene, post-cheie pentru nominalizările la celelalte funcţii de la vârful UE.

Într-o scrisoare adresată lui Joseph Daul, preşedinte al Partidului Popular European (PPE, dreapta), şi publicată pe Twitter de secretarul de stat ungar pentru afaceri europene, Judit Varga, Orban a criticat posibila nominalizare a lui Timmermans.

Acest scenariu ar da postul-cheie din UE formaţiunii care a obţinut locul al doilea, în spatele PPE, la alegerile europene de la 26 mai.

Formaţiunea FIDESZ, a lui Orban, este membră a PPE. Partidul a fost suspendat în martie 2019 din PPE din cauza unor luări de poziţie anti-Bruxelles virulente. FIDESZ are în prezent 12 eurodeputaţi afiliaţi PPE.

În opinia lui Orban, este „umilitor” că partidul care a câştigat alegerile europene, PPE, lasă postul-cheie pentru care s-a bătut altei formaţiuni, mai puţin bine plasată.

Ungaria se află printre ţările cele mai ostile nominalizării lui Frans Timmermans, împreună cu celelalte trei din Grupul de la Visegrad (Polonia, Cehia şi Slovacia) şi Italia.

În prezent numărul doi al Comisiei, Timmermans a lansat proceduri pentru încălcarea statului de drept împotriva Ungariei şi Poloniei.

Pretendentul PPE, germanul Manfred Weber, care s-a confruntat cu opoziţia şefilor de stat pe 20 iunie, ar fi renunţat, potrivit apropiaţilor săi şi mai multor surse din cadrul PPE.

Condiţia sa ar fi fost să fie ales miercuri preşedinte al Parlamentului European, ceea ce implică o susţinere a aleşilor socialişti şi de centru.

 

blank