International, Stiri, Ultima Ora

VIDEO: SCANDAL SEXUAL în sânul unei organizaţii evanghelice germane!

O profesoară în vârstă de 38 de ani, din Germania, a fost dată afară din cadrul Organizației evanghelice „Diakonia” din Munchen, după ce liderii bisericii au aflat că tânăra avea o activitate „extracuriculară” în total dezacord cu valorile creștine, scrie The Mirror.

scandal-sexual-in-sanul-unei-organizatii-evanghelice-germane-ce-au-descoperit-sefii-bisericii-e-greu-de-imaginat-video-18499010

Astfel, s-a aflat că tânăra, care, pe timpul zilei era profesor în cadrul unei școli evanghelice, practica pornografia!

Julia Pink, căci așa este cunoscută în industria porno, a fost deconspirată în momentul în care aceasta a câștigat un premiu în domeniu.

Domnișoara Pink a fost dată afară imediat din cadrul organizației evanghelice. „În ciuda faptului că a muncit aici timp de 17 ani, credem că cealaltă preocupare a ei este incompatibilă cu mesajul nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al bisericii.

În octombrie, însă, Julia Pink a dat în judecată organizația.

„Joc în filme porno, dar asta nu înseamnă că nu pot să predau în continuare sau că nu pot să promovez valorile creștine. Sunt credincioasă. Ce dacă mă duc în cluburi de swingeri și fac filme porno? Milioane de oameni se uită la filme porno în Germania și în toată lumea, dar asta nu înseamnă că ei nu-și educă copiii corect”, a declarat tânăra Julia.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=k8ydMhaGwk8]

blank