Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Victor Ponta nu numai că îi cere lui Traian Băsescu să demisioneze, dar se gândeşte şi la o suspendare

„Independenţa şi prestigiul justiţiei trebuie să fie apărate de preşedintele ţării, chiar şi prin acest sacrificiu personal”

 ponta traian basescu suspendarea 

Premierul Victor Ponta a afirmat, joi dimineaţă, că preşedintele României ar trebui să demisioneze imediat, ca urmare a scandalului de şantaj în care este implicat fratele acestuia, Mircea Băsescu, şi familia interlopului Bercea Mondial, pentru a apăra ideea independenţei justiţiei.

„Cred că preşedintele României ar trebui să demisioneze imediat, în aşa fel încât nimeni să nu poată considera că, din poziţia pe care o ocupă, până la urmă este persoana care a numit în funcţie magistraţi, poate să influenţeze desfăşurarea normală a anchetei într-un caz care, cel puţin după ce a văzut toată lumea aseară, nu îl acuză direct pe preşedintele Băsescu, dar îl acuză pe fratele preşedintelui”, a afirmat Victor Ponta.

„Eu nu sugerez vreo acţiune a justiţiei. Spun direct următorul lucru. Este un moment în care instituţiile statului pot într-adevăr să dea marele examen al independenţei, pentru că una e să anchetezi oameni politici din partide care nu îi plac domnului preşedinte, şi alta e să aplici legea când vine vorba de fratele preşedintelui”, a mai spus premierul.

„Acum e momentul în care el însuşi (Traian Băsescu – n.r.) trebuie să sprijine acest prestigiu şi independenţa justiţiei, şi să renunţe la funcţia la care orice român poate să creadă că, într-un fel sau altul, poate influenţa aflarea adevărului”, a mai spus Ponta.

Ponta a arătat că poate fi luată în calcul şi suspendarea lui Traian Băsescu, dacă ancheta arată că s-a implicat în acest caz.

„Dacă preşedintele a făcut ceva, desigur că luăm în calcul o suspendare. Eu, din ceea ce am văzut, nu a făcut el ceva. Aici vorbim despre faptul că independenţa şi prestigiul justiţiei trebuie să fie apărate de preşedintele ţării, chiar şi prin acest sacrificiu personal. Şi anume, acela de a spune: OK, renunţ la funcţia mea pentru a nu spune cineva că de aceea nu e anchetat fratele meu”, a mai spus Victor Ponta.

blank