Victor Ponta
Actualitate, Featured

Victor Ponta, dezvăluiri zguduitoare: „Ştiu de la liberali că la Congres au mers oameni care aveau Covid, dar au fost acolo pentru că trebuiau să voteze”

Victor Ponta a declarat duminică seara, la România TV, că are informaţii potrivit cărora la Congresul PNL au fost liberali care au mers acolo deşi ştiau că sunt infectaţi cu coronavirus.

Victor Ponta a declarat duminică seara, la România TV, că are informaţii potrivit cărora la Congresul PNL au fost liberali care au mers acolo deşi ştiau că sunt infectaţi cu coronavirus.

„Dumneavoastră credeţi că ieri s-au făcut 5.100 de teste şi că toate erau negative? Hai să fim serioşi! Ştiu eu de la liberali, de liberali care aveau Covid şi au venit la Congres, că trebuiau să voteze, că dacă nu votau… Nu o să investigheze nimeni asta, pentru că ei sunt încă la putere”, a spus Victor Ponta, duminică seara, la România TV.

Întrebat dacă se poate proba afirmaţia pe care a făcut-o, Ponta a spus: „Cum, că au plecat acasă toţi? Au venit din toate zările, au plecat în toate zările. Sunt convins că dacă cineva ar investiga anumiţi delegaţi care trebuiau să fie în izolare, cu siguranţă… dar nu o să investigheze nimeni, că na, încă sunt ei la putere. Dacă era Congresul PSD, cred că se închidea după zece minute, îi lua DSP-ul pe toţi”.

blank