Actualitate

Victor Piturca a scapat de DNA

Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, Victor Pițurca, a trecut razant pe langa pericolul de a avea de-a face serios cu procurorii DNA si acuzatiile lor. Astfel, el scapa din malaxorul DNA, dupa ce procurorii, care anchetau modul în care s-a întrerupt contractul dintre Pițurcă și FRF, au decis clasarea dosarului.
 
blank„A rezultat din actele dosarului că, în cauză, nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală deoarece, conform articolului N punctul 2 din contractul invocat în plângere, raporturile de muncă pot înceta oricând prin acordul părţilor. Plata despăgubirilor despre care se vorbeşte în plângerea penală ar fi devenit incidentă doar în situaţia prevăzută de articolul N punctul 5 din acelaşi contract, text care stipulează denunţarea unilaterală a contractului de către oricare din părţi”, arată DNA.
 
În ordonanţa de clasare se subliniaza ca, fiind vorba de un act bilateral, niciuna din părţi nu datorează niciun fel de despagubiri.
„În legatura cu susţinerea din plângere, conform careia nu s-a respectat un articol din statutul Federaţiei Român de Fotbal, aceste dispoziţii nu se aplică speţei de faţă, contractul de muncă fiind încheiat şi, respectiv, reziliat, exact de aceleaşi persoane îndrituite la aceasta; prevederile din statut menţionate se referă la eliberarea din funcţie ca act de voinţă al Federaţiei şi nu la acordul bilateral de care vorbeam mai sus”, conform sursei citate.
Victor Piturca respira astfel usurat din nou, mai ales ca a mai fost „eroul” unui alt gen de proces, cel in care fosta lui iubita Victoria Blochina, ii solicita o pensie alimentara de 9000 de euro pentru cresterea copilului pe care il are cu el. 
blank