Cel mai râvnit burlac din Istanbul, sedus de prezentatoarea Antenei 2
Vica Blochina i-a picat cu tronc unui potent om de afaceri turc, Armagan Ozgorkey, deţinătorul unui imperiu în industria alimentară şi a băuturilor răcoritoare şi alcoolice. Fosta amantă a selecţionerului Victor Piţurcă şi-a dovedit din nou că bărbaţii sunt în limbă după ea.
Cum a văzut-o, turcul a plăcut-o şi acum încearcă să o cucerească prin orice mijloace. Vica Blochina, 37 de ani, i-a pus inima pe jar unui miliardar turc, Armagan Ozgorkey. Bărbatul – aflat în topul celor mai bogaţi oameni din Turcia – este singur şi foarte îndrăgostit de fosta iubită a lui Victor Piţucă. Armagan, aflat pe lista celor mai râvniţi burlaci din ţara lui, este preşedintele Özgörkey Holding A.Ş, managerul comercial Coca-Cola pe zona mediteraneană, preşedintele Efes Beverage Group pentru Europa de Est şi, nu în ultimul rând, consul onorific al României în Antalya.

Cu funcţiile nu a încercat să o impresioneze pe Vica, însă a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i atrage atenţia altfel. Cadouri scumpe, vacanţe luxoase şi zboruri cu avionul privat sunt doar câteva dintre metodele prin care Armagan a sperat să ajungă la inima Vicăi. Cel mai recent exemplu? O vizită-surpriză a afaceristului în România. S-a urcat în avionul privat, a decolat spre Bucureşti, a luat masa în România cu prezentatorea de la Antena 2, apoi, pentru ca ziua să nu se termine brusc, a invitat-o pe frumoasa blondă într-o „escapadă” de o zi la Istanbul. Zis şi făcut.
La Istanbul au luat cina la un restaurant luxos pe Bosfor, apoi avionul i-a stat la dispoziţie fostei dansatoare din Lituania pentru a reveni acasă. Şi nu a fost prima dată când miliardarul turc a „furat-o” pe Vica din ţară. Sub pretextul unei cine romatice, a „răpit-o” câteva zile în Grecia, unde i-a făcut toate poftele.
După relaţia de iubire de 16 ani cu selecţionerul Victor Piţurcă, Vica nu a mai apărut la braţul altor bărbaţi. Secretoasă cu viaţa sa amoroasă, blondina nu a confirmat relaţia cu Armagan Ozgorkey. Dar nici nu a infirmat-o. „Ne cunoaştem, dar nu vreau să spun mai mult. Unele lucruri le ţin pentru mine. În orice caz, fac orice pentru ca iubitul meu să fie fericit şi încerc să-l surprind mereu: îl aştept cu un dans provocator, îmi ascund privirea sub o mască misterioasă”, s-a limitat Vica să ne declare.
Vica Blochina a avut o relaţie de lungă durată, de circa 16 ani, cu selecţionerul României. Din dragoste, cei doi au făcut un copil, Edan, acum în vârstă de şase ani. Iniţial, Piţurcă nu şi-a recunoscut băiatul, iar fosta dansatoare din Lituania l-a dat în judecată. După aproape doi ani de procese, Vica a avut câştig de cauză: l-a făcut pe antrenor să-şi recunoască, oficial, fiul, iar Piţurcă i-a plătit 50.000 de euro retroactiv pensie alimentară şi lunar achită pentru Edan 2.800 de euro pensie de întreţinere.