Băncile și companiile de rafinare a aurului din Turcia au reușit să introducă în sistemul financiar turcesc 100 de tone de aur, pe care populația le păstra acasă, “pentru zile negre”, susține președintele celui mai mare producător local de aur.

Ayşe Esen, CEO al Istanbul Gold Refinery (IAR), a explicat că în urmă cu 10 ani a lansat, împreună cu 12 banci comerciale locale, un proiect prin care dorea să schimbe obiceiurile de economisire ale populației, în încercarea de a-i convinge să nu mai păstreze metalul prețios în casă.

“Suntem conștienți că încă mai există undeva între 3.000 și 5.000 de tone de aur pe care oamenii le țin sub saltea, ceea ce se traduce prin 200-300 de miliarde de dolari blocați în economia informală. Dacă punem tot acest aur în circulație, aceasta poate fi o soluție la problemele financiare ale țării”, a explicat Ayşe Esen, scrie cotidianul Daily Sabah.

Potrivit acesteia, IAR va continua să dezvolte proiecte împreună cu băncile și cu autoritățile, pentru a-i convinge pe turci să-și păstreze în bănci economiile în aur, după ce economia țării își va reveni din criza provocată de coronavirus.

Mulți cetățeni din Turcia – țară care are una dintre cele mai mici rate de economisire dintre economiile emergente, obișnuiesc să țină acasă aurul pe care îl păstrează “pentru zile negre” și nu îl investesc în produse oferite de bănci.

Potrivit estimărilor, turcii păstrează acasă în jur de 3.500 de tone de aur, în timp ce băncile vin cu instrumente de economisire tot mai avantajoase pentru a-i convinge să-și investească economiile.

Turcia este una dintre cele mai mari piețe mondiale pentru metalul prețios, în condițiile în care aurul este foarte prezent în viața de zi cu zi a cetățenilor, datorită obiceiurilor moștenite din generație în generație.

În mod tradiţional, turcii fac cadouri din aur la evenimente precum nunţi şi ceremonii de circumcizie, şi de asemenea aurul este utilizat de comercianţii turci pentru a-şi plăti chiria pentru standurile lor din Marele Bazar, una din cele mai vechi pieţe acoperite din lume.

Turcia rafinează deşeuri de aur în bijuterii care sunt vândute peste tot în Orientul Mijociu. În 1993, Turcia a înfiinţat o bursă a aurului la Istanbul, în ideea de ajuta ca preţurile locale să evolueze în tandem cu indicatorii de referinţă la nivel internaţional. De asemenea, au fost impuse standarde internaţionale cu privire la puritate pentru lingourile de aur importate. Însă această bursă a fost desfiinţată în 2013, după înfiinţarea pieţei de metale preţioase şi diamante în subordinea Borsa Istanbul.