Featured, Politic

Vezi cum vor sa scape cei ce fac evaziuni fiscale

Vezi Proiectul care modifică Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale urmează să ajungă la vot, în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor.
Dispoziţiile articolului 10 alin. (1) se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre faptele prevăzute de articolul 8 şi articolul 9, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia”, prevede amendamentul adoptat în raportul suplimentar, marţi, în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Vezi proiectul care modifică Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale urmează să ajungă la vot, în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor, for decizional pentru iniţiativa legislativă, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Vezi, împotriva acestui amendament.

În forma amendată de Comisia juridică, la începutul lunii octombrie, articolul 10 al proiectul prevede că: „(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală”

De asemenea, au fost introduse trei noi alineate de către deputaţii jurişti, în şedinţa din 9 octombrie a Comisiei parlamentare.

După alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (1¹) – (1³), cu următorul cuprins:

„(1¹) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art.8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”.

(1²) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la articolele 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa poate dispune, o singură dată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare. termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare.

(1ᶾ) În cazul în care mărimea evaziunii fiscale prevăzută la art.8 şi 9 justifică o astfel de măsură instanţa poate dispune acoperirea sumelor prevăzute la alineatele precedente într-un interval de 1-3 ani, neplata acestora având urmările prevăzute în alineatul precedent”, prevăd amendamentele adoptate de Comisia juridică a Camerei în raportul de admitere a proiectului de lege.

Proiectul a fost adoptat pe 29 mai de către Senat, în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

blank