Actualitate, Featured

Vezi cum au reușit 6 hoți români să fure 250.000 de euro, bani pe care i-au și trimis în țară

Un grup de români sunt acuzați că au tâlhărit peste 100 de turiști care au vizitat muzeul Lucru și palatul Versailles, reușind să trimită în România în urma escrocheriilor lor suma de 250.000 de euro.

Potrivit ouest-france.fr, șase români au compărut, marți, în fața unui tribunal din Paris, sub acuzația de furt în grup și escrocherie.

Cei șase, cu vârste cuprinse între 35 și 61 de ani, au acționat între octombrie 2017 și iulie 2018. Ei acționau în grupuri de câte trei, prefăcându-se că fac fotografii, unul dintre ei distrăgându-le atenția turiștilor.

Modul de operare al celor șase a fost descoperit de polițiști după ce au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere.

Potrivit sursei citate, ancheta a demonstrat că cei șase acționau la Paris din 2010 și că au reușit să trasfere în România peste 250.000 de euro.

Șeful grupului de hoți români  acestora, ducea o viață de lux, a fost identificat. Cei șase au călătorit în ultimii zece ani în Austria, Elveția, Anglia, Italia, Cehia și Spania.

 

blank