Featured, Politic

Vezi ce zice un greu al PSD despre plecarile la Pro Romania

Mihai Tudose, Adrian Țuțuianu și alți grei ai PSD sunt umiliți fără precedent de un greu al PSD care susține că plecările acestora la Pro România au avut loc din cauza unui ordin pe unitate și că recent transferații nu au avut de ales, fiind învățați să fie obedienți.

„Nu am știut că o simplă fotografie va face atâtea valuri. M-am gândit ca atunci când am ocazia să mă duc în vizită la câte un prieten, fost coleg, actual coleg de partid și, evident, să punem câte o poză pe o rețea de socializare să aibă lumea ce face mai multă vreme. Nu pun nicio țară la cale împotriva domnului președinte Dragnea. Eu sunt membru al PSD de la fondarea lui. Fac parte din partid nu din vreun interes ci pentru că am convingeri de stânga și sunt determinat ideologic. Pur și simplu era o întâlnire amicală și am estimat că multă lume va comenta această poză și de aceea am plasat-o pe rețeaua de socializare”, a declarat Dumitru Buzatu, vineri, pentru MEDIAFAX.

Liderul PSD Vaslui a spus, referitor la plecările din partid, că „s-a dat ordin pe unitate”.

„Am văzut că au plecat mai mulți colegi. Am tras concluzia că s-a dat ordinul pe unitate. Eu nu credeam că e posibil așa ceva. Acum am căpătat certitudinea că s-a dat ordin. Pe oamenii aceia nu-i învinovățesc, oamenii ăia sunt învățați așa, execută și ei ceea ce primesc”, a spus Buzatu.

Întrebat de MEDIAFAX dacă va rămâne în relații bune cu cei care au demisionat din Partidul Social Democrat, Buzatu a răspuns: „În principiu, dacă ei vor suporta criticile pe care le fac, pentru că nu se poate ca fiind membru unui partid, să obții funcții importante și într-o zi să-ți iei căciula și să pleci așa pentru că te-ai supărat tu pe președinte. Lucrul aceasta determină că persoana aceea nu are calități politice veritabile”.

Despre fostul vicepremier Paul Stănescu, cel despre care se vehiculează că ar intenționa să părăsească partidul, președintele Partidul Social Democrat  Vaslui a spus că speră că nu o va face.

„L-am întrebat și eu pentru că suntem prieteni vechi. Evident, am făcut și remarca că nu e bine ca ajungând oameni în vârstă să ne facem de râs. Eu sper că nu va pleca. Eu m-am luptat întotdeauna pentru menținerea integrală a partidului”, a conchis Buzatu.

În urmă cu două zile Niculae Bădălău a publicat o fotografie pe Facebook în care apare stând la discuții cu Dumitru Buzatul și Paul Stănescu.

În ultima perioadă au demisionat din Partidul Social Democrat și s-au înscris în Pro România fostul premier Mihai Tudose și deputatul Georgian Pop, fost președinte al Comisiei de control SRI. Și senatorul Adrian Țuțuianu, exclus anul trecut din PSD, a aderat în această lună la formațiunea lui Victor Ponta.

blank