Featured, International

Vezi ce țară este la un pas de a ajunge dezastru umanitar din pricina amplorii infectarilor cu coronavirus

India a depășit Rusia în ce privește numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus și a devenit a treia cea mai afectată țară la nivel global, după Brazilia și Statele Unite, relatează The Guardian.

Ministerul Sănătății din India a anunțat aproximativ 23.000 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, ceea face ca totalul să se apropie de 700.000, în acest moment al treilea cel mai mare bilanț la nivel global.

În capitala țării, New Delhi, personalul medical a început tratarea pacienților într-un centru spiritual transformat în centru de izolare și spital cu 10.000 de paturi, multe dintre ele din carton și tratate chimic pentru a fi rezistente la apă. De dimensiunea a 20 de terenuri de fotbal, centrul aflat la marginea orașului se va ocupa de tratarea cazurilor cu simptome ușoare și celor asimptomatici.

Autoritățile locale se tem că orașul, casă pentru 25 de milioane de oameni, ar putea înregistra o jumătate de milion de cazuri până la sfârșitul lunii. Mai multe hoteluri au fost, de asemenea, transformate în centre de tratament.

 

blank