Actualitate, Featured

Vezi ce spune profesorul Alexandru Rafila despre costul testului de coronavirus din aeroportul din Viena

Vom călători cu siguranță în alte țări, dar probabil că nu la fel cum o făceam până acum, a spus profesorul Alexandru Rafila. Există lucruri care o să se schimbe. Cel mai probabil, o să crească deplasările cu autoturismele personale, ceea ce nu e neapărat bine, pentru că se produc alte genuri de aglomerații, atrage atenția reprezentantul României la OMS.

Cu siguranță, pe aeroporturi vor fi niște metode de screening a persoanelor, înainte de plecare, probabil prin măsurarea temperaturii, dar este important ca acest screening să se facă înainte de urcarea în avion, nu când ajungi la destinație, a subliniat medicul. „Am văzut că în Austria carantina poate fi evitată printr-o testare la aeroportul din Viena, costă 190 de euro. Probabil că în banii ăștia se fac două teste, că unul singur, de obicei, nu este relevant, poți să prinzi o perioadă când e negativ, chiar dacă tu ești infectat”, a menționat prof. Alexandru Rafila.

„Domeniul turismului trebuie într-un fel sau altul să funcționeze. Nu numai că aduce un aport serios economic – în România poate mai puțin, noi mai mult cheltuim bani decât aducem bani din turism – dar sunt țări, Italia, Spania, Franța, la care procente foarte mari din PIB sunt aduse de turism și eu sunt convins că o să caute soluții pentru ca această activitate să continue, pentru că altfel n-o să mai funcționeze ca țări dezvoltate. Cred că o să găsească un compromis de care o să beneficieze într-un fel sau altul și cetățenii din România”, a declarat prof. Alexandru Rafila

 

blank