Featured, Sport

Vezi ce reacție a avut presa internațională după ce Halep a învins-o pe Bianca Andreescu

Simona Halep a fost copleşită de elogii la primul meci după o pauză de aproape două luni. A fost 3-6, 7-6, 6-3 pentru româncă în debutul de la Turneul Campioanelor contra Biancăi Andreescu. Campioana de la Wimbledon a câştigat duelul cu campioana de la US Open după un meci între două luptătoare adevărate, iar reacţia ziariştilor a fost pe măsură.

„Simona Halep a reuşit să pună la cale un comeback epic pentru a trece de Bianca Andreescu!”, este concluzia celor de la WTA Insider care au recunoscut că au urmărit meciul de la Shenzhen cu sufletul la gură.

Iar comentariul celor de la The Guardian este de pus în ramă. Ziariştii englezi au fost extaziaţi de jocul veteranei Simona Halep în faţa puştoaicei Bianca Andreescu – i-a predat o lecţie de tenis, este concluzia lor.

„Ce confruntare extraordinară şi de un nivel fizic incredibil între Halep şi Andreescu! Jucătoarea mai tânără a explodat din start şi a încercat să strălucească, dar experienţa Simonei şi-a spus cuvântul! De aceea, Simona este acolo unde este! Este o victorie fenomenală după un meci care ne-a ţinut ţintuiţi pe scaune!

Andreescu şi-a etalat tot arsenalul de lovituri, dar acest meci a arătat cât de dură şi rezistentă este Simona Halep. Nimeni nu o poate bate când este într-o asemenea dispoziţie! Unele adversare îi pot lua cel mult un set, dar cine îi poate ţine piept timp de 3 seturi A făcut lucruri demenţiale în defensivă. A returnat atâtea lovituri cu mare precizie şi calitate încât a forţat-o pe Andreescu să-şi cunoască limitele. A fost o lecţie pentru jucătoarea din Canada,” au scris cei de la The Guardian.

Simona Halep – Bianca Andreescu 3-6, 7-6, 6-3 | Victorie în Grupa Violet a Turneului Campioanelor
Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, în prima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen.

Darren Cahill a revenit oficial antrenorul Simonei Halep cu ocazia acestui meci. Aceasta a apelat în mai multe rânduri la serviciile australianului, iar tactica celor doi s-a dovedit câștigătoare.

 

blank