Featured, Politic

Vezi ce a vorbit Dăncilă cu ambasadorul SUA la Bucureşti

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit, miercuri, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm. În cadrul discuţiei au fost abordate aspecte ale ultimelor evoluţii de pe scena politică internă, precum şi aspecte ale cooperării bilaterale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de către Guvern, miercuri, Viorica Dăncilă l-a primit la Palatul Victoria pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.

Cei doi au discutat despre ultimele evoluţii de pe scena politică internă, precum şi aspecte ale cooperării bilaterale.

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat angajamentul ferm al Executivului român pentru extinderea şi aprofundarea în continuare a cooperării România-SUA. Înaltul demnitar român a subliniat, de asemenea, susţinerea fermă de către ţara noastră a unei relaţii transatlantice robuste, ca premisă esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii”, a transmis Guvernul.

 

blank