Actualitate, Featured

Vezi ce a descoperit DIICOT despre cel mai mare falsificator de bancnote din plastic

Procurorii DIICOT au trimis în judecată trei inculpați, acuzați că au falsificat și pus în circulație zeci de mii de bancnote de 100 de lei, cunoscute sub numele de „Super Leu”.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei trei inculpați sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de monedă, complicitate la falsificarea de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării și înșelăciune.

Procurorii susțin că, în perioada 2014 – 24 iunie 2020, liderul grupării, cu sprijinul celorlalți membri, a falsificat un număr de 23.042 bancnote de 100 lei, dintre care a pus în circulație un număr de 22.716, producând astfel un prejudiciu total în valoare de 2.271.600 lei.
diicot
Falsurile erau atât de bine realizate, încât anchetatorii le-au numit Super Leu.

„La nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au fost desfășurate activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intrau în posesia acestora, acesta a fost codificat sub denumirea de ”, se arată în comunicat.

Procurorii susțin că în toate situațiile în care erau identificați martori, casieri ai unităților comerciale sau ai altor instituții financiare, „niciunul dintre aceştia nu a putut oferi suport informațional deoarece la momentul încasării nu și-a putut da seama că bancnota este un fals”.

„Cu toate acestea, în urma coroborării datelor din cele aproximativ 800 de cauze penale înregistrate la nivel național ce aveau ca obiect bancnote din cupiură de 100 lei, din tipul de fals cunoscut sub denumirea generică , procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă au reușit identificarea autorilor și probarea activității infracționale”, au mai transmis procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume
Procurorii DIICOT l-au prins în iunie pe cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume. El și gruparea pe care o conducea au făcut 17065 bancnote false de 100 lei, cele mai bune falsuri din istoria României, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Procurorii au făcut azi 5 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a orașului Bușteni, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat. Acesta este specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune, potrivit DIICOT.

În primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, grup ce își desfășoară activitatea și în prezent și față de care a fost documentată activitatea de falsificare a unui număr de 17065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1706500 lei, spun procurorii.

Liderul grupului infracțional avea rolul de a îi coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.

În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume.

Procurorii și polițiștii au monitorizat modul în care erau plasați banii. „Ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora, din acest motiv a fost denumit generic ”SUPER LEU”.”, se arată în comunicat.

Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei. În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.


blank