Îl cheamă Ion Dumitrache, dar întoarce capul doar atunci când i se spune Nelu Ploieşteanu. Numele de scenă i s-a lipit de frunte precum bancnotele puse de cheflii băuţi, la spartul petrecilor. Pentru un lăutar, asta înseamnă… apreciere. ? „E un semn că-i place… Pe cine deranjeză, ăla nu-i lăutar! Numa’ să nu dea cu scuipat…”, spune convins Nelu Ploieşteanu.
Nelu Ploieşteanu îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu că i-a dat voce. Şi mărturiseşte că întotdeauna cântă după… ureche. N-a citit în viaţa lui o partitură. Şi nici cu tehnologia nu se împacă. Are un smartphone, dar nu ştie prea bine să răspundă la el. Când îl întrebi de vremuri de altădată, se însufleţeşte. La vestitul Şarpe Roşu, veneau Gigi Dinică, Ştefan Iordache, Rucăreanu, Colea Răutu, Radu Beligan sau Corneliu Vadim Tudor.
Dinică şi Iordache, prietenii care l-au făcut şi mai celebru
Clienţii obişnuiţi ai localului i-au devenit în timp tovarăşi de şpriţ şi de cântări. „Fără ei, mai ales fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru”, e sincer lăutarul care a scos trei albume cu Gheorghe Dinică şi cu Ştefan Iordache. Povesteşte că lui Dinică a vrut să-i cânte prima dată o romanţă, dar actorul i-a dat linia. „«Zi-o p-aia cu: „Dau cu zaru una-una, parcă le aşez cu mâna!” şi „Pentru cine am muncit”». Lu’ Ştefan îi plăcea «La Chilia’n port».”, spune lăutarul VIP-urilor, care mărturiseşte şi că melodia cu care Dinică a făcut senzaţie, «Sunt vagabondu’ vieţii mele», era pentru… Rucăreanu.