România
Actualitate

Vești proaste pentru buzunarul nostru. România, în topul creșterilor de prețuri din UE

Cu toate că ritmul de creștere a prețurilor s-a mai temperat în ultimele luni, România a urcat pe locul secund în clasamentul țărilor cu cele mai semnificative majorări de prețuri din Uniunea Europeană.

Astfel, în ceea ce privește creșterea prețurilor, România e întrecută doar de Ungaria. Economiștii anticipează că situația s-ar putea calma în perioada următoare.

Cu toate acestea, evoluția prețului petrolului depinde acum în mare măsură de desfășurarea războiului din Israel. Potrivit estimărilor, conflictul ar putea exercita o presiune suplimentară.

România, pe locul doi în Europa la creșterea prețurilor

Conform statisticilor Eurostat, rata anuală a inflației din România a atins 9,2% în luna septembrie. Aceasta reflectă o creștere semnificativă a prețurilor medii pentru produse și servicii, iar costurile alimentelor reprezintă cea mai mare parte din această creștere.

„O motivație, cel puțin în perioada crizei pandemice, a fost lansată de economiştii americaricani. Și anume acea greeninflation și anume o creștere a prețurilor din cauza lăcomiei companiilor care doresc să își mențină nemodificate marjele de profit și atunci cresc prețurile fără să se uite la efectele sociale și economice ale uneia asemenea măsuri”, a declarat Mihai Roman, profesor de economie ASE.

În Uniunea Europeană, Danemarca și Belgia se bucură de cele mai stabile prețuri, înregistrând o inflație sub 1%. În ceea ce privește Grecia, aceasta a înregistrat o creștere de puțin peste 2% în urma unor ani cu inflație ridicată.

La nivelul Uniunii Europene, rata anuală a inflației a atins 4,9% în luna septembrie.

România

Deși creșterea prețurilor a încetinit, în România, costurile rămân semnificativ ridicate. Mai ales în cazul produselor alimentare de bază.

Aceste produse, parte din coșul zilnic de cumpărături, au înregistrat o creștere de peste 10% în septembrie, comparativ cu anul precedent. Prețurile mărfurilor au crescut cu 6,6%, în timp ce cele pentru servicii au urcat cu 12,1%.

Se preconizează o încetinire a scumpirilor

Economiștii anticipează o încetinire a ritmului de creștere a prețurilor. Și asta mai ales în contextul veniturilor reale limitate ale populației, care vor exercita presiuni asupra furnizorilor pentru a găsi soluții pentru menținerea prețurilor la niveluri mai accesibile.

De asemenea, în sectorul imobiliar, au început să se evidențieze primele corecții. S-a înregistrat o ușoară scădere a prețurilor apartamentelor.

„În general, în aceste perioade există un surplus de cerere. Există o cerere amânată poate pentru aceste momente și atunci tinde să fie un moment nu foarte bun pentru scăderea prețurilor.

Deși vorbim de oferte, e de văzut cât de adânci vor fi aceste oferte, vis a vis de prețurile medii aplicate anterior. Să nu avem un salt de prețuri înainte și apoi să vină scăderile – se simte o mai mare prudență în ceea ce privește cumpărăturilor”.

blank