Apreciată pentru savoarea sa, cafeaua este o băutură impresionantă care te fereşte de multe boli, îţi dă vigoare, astfel că merită toată atenţia de care se bucură, condiţia fiind doar aceea de a o consuma cu moderaţie.
Cafeina este cunoscută ca un neurostimulator eficient şi îl găsim nu doar în boabele de cafea, ci şi în frunzele de ceai, dar şi alte plante, cantitatea conţinută de acestea fiind, desigur, variată.
Sunt multe boli care pot fi evitate prin consumul de cafea.
Cafeaua si diabetul zaharat de tip 2
Studii recente au relevat legătura dintre consumul de cafea şi diabetul zaharat de tip 2.
Astfel, mai mulţi subiecţi consumatori de cafea, între care şi bolnavi de diabet zaharat, au fost monitorizaţi pe o perioadă de până la 10 ani. Concluziile au fost îmbucurătoare, întrucât consumul de cafea a fost asociat cu o scădere a riscului de a dezvolta această boală, potrivit doctorulzilei.ro.
Şi este pe deplin justificată această concluzie, în condiţiile în care cafeaua este bogată în polifenoli, cu proprietăţi antioxidante şi rol în prevenţia bolilor inflamatorii. Cafea conţine, de asemenea, magneziu şi crom, importante în reglarea metabolismului glucidic.
Nu doar diabetul de tip zaharat poate fi însă prevenit, ci şi riscul de a face cancer endometrial, de prostată, boli cardiovasculare, accidente vasculare, Alzheimer şi Parkinson.
Un alt studiu realizat în urmă cu mai bine de 10 ani arăta faptul că un consum de 3 ceşti de cafea pe zi a scăzut cu 40% riscul de a face diabet zaharat de tip 2.
Totodată există specialişti care atrag atenţia asupra consumului de cafea la bărbaţii supraponderali.
Efectul cafelei asupra glicemiei la bărbați supraponderali
Studiile au relevat că 100 mg de cafeină ar putea avea un efect asupra controlului glicemic la bărbaţi cu o greutate peste cea normală.
Consumul de cafea a mai făcut obiectul unui studiu realizat şi în Grecia pentru a stabili efectele sale asupra concentraţiei glicemice şi a insulinei.
Astfel, subiecţii, persoane sănătoase, care au consumat nu mai mult de 200 mg de cafea pe zi au avut o glicemie crescută, dar efectul a fost unul tranzitoriu şi s-a manifestat numai la cei care aveau o greutate mai mare decât normalul.
Legătura dintre consumul de cafea şi controlul glicemic este o certitudine, însă cantitatea este aceea care determină această afectare a sensibilităţii la insulină, în sensul în care o creştere bruscă a consumului zilnic se va reflecta fără întîrziere, în timp ce la persoanele care consumă în mod obişnuit şi în cantităţi moderate efectul a fost unul benefic.