Vestea momentului
Social

Vestea momentului pentru seniorii României! Din octombrie vor primi între 300 și 500 de lei în plus la pensie

Vestea momentului vin de la Guvern pentru seniorii României! Din luna octombrie a acestui an, pensionarii vor primi mai mulți bani din partea statului. Este vorba despre un ajutor financiar care va fi cuprins între 300 și 500 de lei și de care o parte dintre români vor beneficia la pensie.

Vestea momentului pentru seniorii României! Acest ajutor financiar ce va fi acordat din fonduri europene are menirea de a contracara efectele pe care inflația le-a produs în buzunare pensionarilor.

Vestea momentului pentru seniorii României!

Prima parte a acestui ajutor financiar a fost deja distribuită pensionarilor la începutul acestui an. Zilele trecute, noul ministru al Muncii și-a asumat public angajamentul că ajutorul financiar suplimentar o să ajungă la oameni cât mai curând posibil.

„Sigur, tot ceea ce ne-am angajat că dăm vom da (…) Lăsați-ne să evaluăm exact situația în care ne aflăm. În opinia mea, dacă ne-am angajat, este un angajament, da, vom da”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Seniorii României trebuie să știe că sumele de care vor beneficia variază în funcție de venitul actual pe care îl încasează.

Astfel, pensionarii care încasează o pensie mai mică de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei, adică suma maximă posibilă. Asta în timp ce românii cu pensii cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei vor primi un ajutor de 400 de lei. Cel mai mic ajutor, de 300 de lei, va ajunge la pensionarii care încasează lunar între 2.500 și 3.000 de lei.

Ministrul Muncii susține că legea pensiilor este, în aceste momente, o prioritate a instituţiei pe care o conduce.

„Anul acesta am avut o majorare a pensiilor de 12%, se va spune că este una mică, dar am ţinut cont de pragul inflaţiei din anul 2022 şi s-a mărit chiar cu mai mult de atât. Avem două priorităţi la Ministerul Muncii. Prima este Legea pensiilor, atât din sistemul public, cât şi pensia din serviciu. Lucrăm continuu, chiar mâine vom avea o întâlnire o echipă de la Comisia Europeană, la ora 11.00, în format online, pentru a pune la punct mai multe detalii. Colaborăm continuu, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Banca Mondială”, a mai spus ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Oficialul a ținut să precizeze că există două posibilităţi în ceea ce priveşte Legea pensiilor și anume dacă cea nouă nu va fi pusă la punct la timp, se va respecta vechea lege, iar sumele pe care le primesc românii vor fi majorate în raport cu rata inflaţiei.

„Nu vrem să formăm românilor iluzii, aşteptări, dar în scurt timp vom anunţa noi informaţii. O pensie medie este în jur de 2.000 de lei, dar eu îmi doresc o pensie cât mai mare pentru români, nu pot spune cât să fie o pensie decentă. Dar trebuie să ţinem cont de ceea ce poate statul român acum. O pensie decentă depinde foarte mult de necesităţile fiecărui pensionar”, a conchis ministrul Muncii.

blank