Simona Halep
Sport

Vestea momentului despre Simona Halep. Sportiva revine pe teren în 2022

Simona Halep se află în prezent în mijlocul procedurilor pentru a demonstra că nu a luat nicio substanță interzisă în sport. Cu toate că este suspendată, jucătoarea ar putea reveni pe teren chiar în acest an.

Simona Halep apare pe afișul unui turneu demonstrativ ce va avea loc la începutul lunii decembrie, la Johannesburg.

Când își poate relua Simona Halep activitatea

Potrivit specialiștilor, Halep ar putea reveni pe teren doar pentru turnee demonstrative. La meciuri oficiale, cel mai probabil, sportiva nu va putea juca până în 2024, după ce s-a descoperit în organismul ei urme de Roxadustat.

Simona Halep, dublă campioană de Grand Slam, ar juca, în perioada 3 – 4 decembrie, pentru scopuri caritabile la evenimentul „Africa Cares Tennis Challenge” care încearcă să atragă atenția cu privire la violența împotriva femeilor.

„Ca jucătoare de tenis, am avut multe surse de inspirație și întotdeauna îmi doresc să ajung la un nivel înalt. Este o onoare să încurajez oamenii să se implice prin intermediul acestui eveniment, conștientizând în același timp problemele violenței bazate pe gen”, a spus Simona Halep în urmă cu ceva timp.

O altă competiție în scop caritabil la care poate participa Simona este Liga Mondială de Tenis. Acesta va avea loc între 19-24 decembrie, în Dubai.

Ce urmează pentru sportivă

Sportiva se află acum în mijlocului procedurilor legale în cazul de dopaj. Potrivit lui Cristian Jura, arbitru la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), jucătoarea ar avea nevoie de cel puțin un an pentru a încheia procesul.

Potrivit arbitrului TAS, vor fi două înfățișări în procesul Simonei. Astfel, prima contestație va veni la Sports Resolutions, în care se va contesta decizia de suspendare. Ulterior, dacă sportiva nu e mulțumită, ea poate să facă apel la TAS și unde are posibilitatea să aleagă un arbitru și să se judece.

Acesta a punctat că nu va exista un verdict mai repede de un an, ci doar dacă Simona va cere o procedură rapidă de contestare. „În perioada asta poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar, în principal, nu poate juca meciuri oficiale și asta e el mai important”, a explicat acesta, potrivit Adevărul.

blank
blank